Actualitate

Ce recomandă Poliția Română șoferilor pentru a nu fi implicați în accidente rutiere

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţia Română acţionează fără întrerupere pentru reducerea riscului rutier, combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere şi salvarea de vieţi, precum şi sancţionarea celor care nu respectă regulile de circulaţie,  punând în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Politia RomanaPrevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate condiţiilor de drum/trafic este unul dintre obiectivele prioritare de acţiune al Poliţiei Române, pentru reducerea riscului rutier, la nivel naţional.

Pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, al neadaptării vitezei la condițiile meteo, al consumului de alcool la volan și a altor cauze generatoare de evenimente rutiere nedorite, Direcţia Rutieră din cadrul Poliţiei Române organizează frecvent acţiuni, la nivel naţional, la care participată şi poliţiştii rutieri din cadrul structurilor de ordine publică.

Pentru a nu fi implicaţi  în accidente rutiere, Poliţia Română recomandă conducătorilor auto:

Contribuie la siguranţa rutieră! Nu conduce autovehicule dacă ai consumat băuturi alcoolice!

Planifică-ţi din timp călătoria! Dacă vremea esre nefavorabilă renunţă la utilizarea automobilului propriu şi foloseşte transportul în comun.

Pe carosabil se pot forma zone alunecoase înainte ca termometrul să arate 0˚C. Ia în calcul iminenţa apariţiei poleiului!

Pleci la drum de sărbători? Nu risca să conduci obosit, ia pauze dese!

Este foarte important să ai o bună vizibilitate în trafic. Nu pleca la drum până nu ai curăţat complet toate geamurile maşinii.

Este ilegal să conduci sub influenţa substanţelor psihoactive, inclusiv a unor medicamente care conţin asemenea substanţe.

Distanţele de frânare pot fi de până la 3 ori mai mari pe drumuri alunecoase. Adaptează-ţi viteza şi circulă cu prudenţă!

Dacă ai consumat câteva pahare cu alcool în cursul serii, este posibil ca dimineaţa să fi încă sub influenţă. Nu risca să conduci astfel!

Asigură-te că sistemul de control al stabilităţii autovehiculului tău este pornit, pentru a-ţi asigura o tracţiune optimă.

Nu accepta să te urci într-o maşină condusă de un şofer băut! Anunţă imediat poliţia.

Dacă drumarii acţionează pentru deszăpezire creează-le spaţiu de lucru! Nu-i depăşi şi facilitează-le acţiunea!

Porneşti la drum lung de sărbători? Ca tine procedează alte câteva mii de şoferi! Ia-ţi o rezervă de timp!

De asemenea, Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, la această oră, pe drumurile care tranzitează judeţele Alba, Brăila, Bihor, Ialomiţa, Caraş – Severin, Călăraşi, Iaşi, Vaslui şi Iaşi se semnalează ceaţă, care variază ca densitate. Din acestă cauză, vizibilitatea este scăzută sub 200 de metri, şi local, sub 50 de metri.

Pe autostrada A2  Bucureşti – Constanţa , între kilometrii 12 şi 193, se circulă îngreunat din cauza ceţii dense, vizibilitatea fiind sub 100 de metri.

Ceaţă se semnalează şi pe autostrada  A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, şi din această cauză, vizibilitatea este între 150 şi 200 de metri, cu carosabil umed.

În judeţul Iaşi, pe principalele artere de circulaţie, ceaţa a redus vizibilitatea sub 200 de metri şi pe unele porţiuni, izolat, sub 50 de metri. Cel mai greuu se circulă pe D.E. 583 Iaşi – Podul Iloaiei, vizibilitatea este sub 50-100 de metri şi pe D.N. 28 Iaşi- Răducăneni, vizibilitatea este sub 50 de metri.

Le recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcție de vizibilitate şi starea carosabilului şi să mărească distanţa în mers.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Un institut de cercetare din România a obținut certificarea pentru proiectarea de aeronave militare

Ioana Oprean

Publicat

în

Un institut de cercetare din România a obținut certificarea pentru proiectarea de aeronave militare Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială “Elie Carafoli” – INCAS, institut aflat în coordonarea Autorității Naționale pentru Cercetare, a fost certificat la începutul anului 2026 ca Organizație de Proiectare de către Autoritatea Aeronautică Militară Națională a Ministerului Apărării. Această certificare confirmă dreptul […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Câți români primesc în acest moment pensii speciale și câți bani încasează

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți români primesc în acest moment pensii speciale și câți bani încasează Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în decembrie 2025, de 11.841 de persoane, cu 53 persoane mai multe comparativ cu luna anterioară, din care 7.864 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – BASS (contributivitate), potrivit datelor centralizate […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment transmis de Jandarmeria Română: Proces-verbal FALS, generat cu ajutorul inteligenței artificiale. Recomandări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment transmis de Jandarmeria Română: Proces-verbal FALS, generat cu ajutorul inteligenței artificiale. Recomandări Jandarmeria Română avertizează cu privire la o imagine care circulă pe rețelele de socializare și care prezintă un presupus proces-verbal emis de instituție în contextul protestelor din 24 ianuarie. Documentul este fals, fiind creat și modificat cu ajutorul inteligenței artificiale, iar în […]

Citește mai mult