Ştirea zilei

Ce instituții publice „vizitează” Camera de Conturi Alba în primul semestru din 2021: CJ Alba și 6 primării din județ, printre cei vizați

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost stabilit programul de activităţi al Camerei de Conturi Alba, în ceea ce priveşte activităţile de audit la instituţii din administraţia publică a judeţului, pe primul semestru din anul 2021.

Astfel, începând cu luna martie se vor desfăşura acţiuni de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară la Consiliul Judeţean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia şi Primăria oraşului Zlatna.

În aprilie este programat un audit similar la Primăria comunei Cricău, iar în luna mai sunt programate acţiuni de audit la primăriile comunelor Râmeţ, Meteş şi Almaşu Mare.

În luna iunie, inspectorii de conturi vor poposi la Primăria comunei Unirea, unde vor desfăşura atât un audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară, cât şi un audit de conformitate referitor la controlul legalităţii sau garantării, precum şi a utilizării şi rambursării finanţărilor rambursabile de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

În ceea ce priveşte instituţiile publice subordonate unor entităţi din cadrul administraţiei publice centrale, în primul semestru din acest an verificările vor viza: Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba (martie – aprilie), Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba (martie – mai), Biroul Vamal de Interior Alba (iunie), Curtea de Apel Alba Iulia (aprilie – mai), Centrul farmaceutic Zonal Sebeş (februarie – martie), Instituţia Prefectului Alba (februarie – martie).

În programul de verificări a cheltuirii fondurilor publice s emai află Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba (februarie – martie), Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia (februarie – martie), Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (februarie – martie), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (februarie – martie), Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor (martie – aprilie), Direcţia de Sănătate Publică (februarie – martie). Activităţile se referă la auditul financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pastorala de Paște 2026 a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu: ”Învierea Mântuitorului este temelia învierii universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii până la sfârșitul ei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pastorala de Paște 2026 a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu: ”Învierea Mântuitorului este temelia învierii universale a tuturor oamenilor care au trăit pe pământ de la începutul lumii până la sfârșitul ei” † IRINEU PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI Cinstitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din Eparhia noastră, har şi pace de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia de Paște 2026. Urmează să fie distribuită credincioșilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia de Paște 2026. Urmează să fie distribuită credincioșilor În Sâmbăta Mare 2026, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Lumina Sfântă a ajuns, în Sâmbăta Mare 2026, la Sibiu: Va fi adusă în curând la Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lumina Sfântă a ajuns, în Sâmbăta Mare 2026, la Sibiu: Va fi adusă în curând la Alba Iulia Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă în țară de Preacuviosul Părinte Protosinghel Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a ajuns sâmbătă seara, în jurul orei 19:00, la București. Ea va fi oferită delegaților eparhiilor […]

Citește mai mult