Catedrala Romano-Catolică „Sf. Mihail”: Şase teologi au fost hirotoniţi preoţi de Sf. Petru şi Paul
Ca în fiecare an, în 29 iunie, de sărbătoarea catolică „Ss. Petru şi Paul, apostoli”, are loc hirotonirea întru preoţie a unor absolvenţi de teologie. În acest an, au fost hirotoniţi în Catedrala Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Alba Iulia 4 absolvenţi ai Institutului Teologic Romano-Catolic Alba Iulia şi 2 teologi care au terminat studiile la Roma. Ceremonia a fost oficiată de un sobor de aproximativ 40 – 50 de preoţi catolici din Alba, Harghita, Covasna, în frunte cu György Jakubinyi, arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia.
Este vorba despre Balla Imre, Farkas Alajos, Szabo-Siklodi Laszlo, Puskas Attila, respectiv Hurgoi Ionuţ şi Laszlo Istvan. La eveniment au participat rude şi prieteni ai celor 6 candidaţi la haina preoţească şi sute de credincioşi romano-catolici din mai multe judeţe ale ţării, veniţi cu maşinile personale, cu autobuze sau cu trenul. Am văzut etnici maghiari tineri şi bătrâni, familii cu copii mici de mână sau chiar în braţe, unii dintre participanţi fiind îmbrăcaţi în tradiţionalele costume populare ungureşti. De asemenea, au fost prezenţi călugări, inclusiv de la Roma. Festivitatea s-a desfăşurat pe parcursul Sfintei Liturghii, preoţii oficianţi fiind acompaniaţi de cor şi muzică de orgă.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Șofer vitezoman prins cu 248 km/h pe un sector din Autostrada Transilvania: ,,De Paște, graba nu aduce nimic bun”
Șofer vitezoman prins cu 248 km/h pe un sector din Autostrada Transilvania: ,,De Paște, graba nu aduce nimic bun” Potrivit IPJ Cluj, sâmbătă, 11 aprilie 2026, în jurul orei 15.20, polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A3 Turda–Borș, au depistat o mașină care circula pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, din direcția Gilău […]
12 aprilie: Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Povestea primului om care a ajuns în spațiu
12 aprilie: Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Povestea primului om care a ajuns în spațiu La data de 12 aprilie 1961, Iurie Gagarin a devenit primul om, din întreaga lume, care a ajuns in spațiu, atunci când vehiculul sau spațial, Vostok, a efectuat o rotație completă în jurul Terrei, care a durat o […]
Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul
Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]