CÂȘTIGĂTORII concursului ”Alege! Este dreptul tău” – faza județeană organizat de Palatul Copiilor Alba Iulia și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a marcat Ziua mondială a drepturilor consumatorilor printr-o serie de evenimente organizate cu scopul de a readuce în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor de consumator. Dacă profilul consumatorului activ, informat şi dispus să-şi apere drepturile va prevala ca model de comportament, societatea noastră va avea numai de câştigat.
În 15 martie 1962, John Fitzgerald Kennedy, preşedinte al Statelor Unite ale Americii, rostea în Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi ascultat şi de a alege liber produse şi servicii. Acest moment este punctul de referinţă al istoriei formelor organizate de protecţie a consumatorilor.
Concursul național ”Alege! Este dreptul tău” având scop educarea și conștientizarea tânărului consumator asupra drepturilor și intereselor sale legitime, organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, a ajuns la ediția a XVI –a. Concursul a fost gândit cu scopul de a forma generații de consumatori conștiente de drepturile lor legitime. În momentul în care tinerii învață despre drepturile lor în calitate de consumatori, ei vor ști să aleagă dintre produsele și serviciile de pe piață pe cele care corespund cel mai bine intereselor lor. Totodată ei vor ști să sesizeze abuzurile operatorului economic și vor ști să ceară calitate, refuzând să cumpere produse necorespunzătoare sau neetichetate corect.
Faza județeană a acestui concurs, în județul Alba, a fost organizat și anul acesta de către Inspectoratul Școlar Județean prin Palatul Copiilor Alba Iulia (director prof. dr. Dumitru Mălin) și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba (comisar șef adjunct Nistor Emanoil Crăciun Emil), în preajma zilei de 15 martie. Tema concursului din acest an este ”Comerțul online” și s-a adresat elevilor din clasele I-XI, împărțiți pe categorii de vârstă, astfel: clasele I-III și IV-VI cu proba de desene, clasele VII-VIII cu creație grafică și clasele IX-XI test grilă și eseu. Juriul a fost format din prof . Dumitru Mălin, prof. Bucur Monica, prof Teodora Mălin, prof. Homănă Manuela (de la Palatul Copiilor Alba Iulia), prof Lodroman Codruța –Inspectoratul Școlar Județean Alba, comisar Albu Maria Nicoleta (Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba), reprezentant mediul de afaceri –Jeican Alexandru (șef serviciu calitate Prefera Foods). Au participat elevi din județul Alba iar câștigătorii sunt, pe categorii de vârstă:
- Proba de desene: Bucur Ioana –locul I (cls I), Hulea Daria –locul II, Băla Bianca –locul III, Petric Maria –mențiune (toți de la Școala Gimnazială Vasile Goldiș Alba Iulia), Tudorașcu Daria –locul I (Școala Gimnazială Vasile Goldiș Alba Iulia), Sitaru Miruna Lisa Maria –locul II (Școala Gimnazială Singidava Cugir), Mureșan Andreea –locul III (Școala Gimnazială Vasile Goldiș Alba Iulia).
- Proba de creație grafică: Hăprian Emanuela –locul I și Levai Giulia Geanina –Locul II (ambele de la Școala Gimnazială Singidava Cugir); Ranca Florina Denisa –locul III și Simon Andreea Nicoleta –mențiune (ambele de la Colegiul Național Titu Maiorescu din Aiud)
- Proba test grilă și eseu cu tema ”Achiziții online”: Olar Paula –locul I și Grozav Georgiana Corina –locul II (ambele de la Liceul Teoretic Petru Maior din Ocna Mureș), Tîrț Daniela Sorana –locul III (Colegiul Național Titu Maiorescu din Aiud) și Lupuțiu Darius –mențiue (Colegiul Tehnic I. D. Lăzărescu Cugir).
Elevii au primit diplome și premii, după caz. Bibliografia pentru tema de anul acesta a fost compusă din Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii, Legea nr. 449 din 12 noiembrie 2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii.
Menționăm că desenele și creația grafică câștigătoare a fiecărei categorii de vârstă participă la faza națională iar elevii câștigători (locul I și II) din categoria IX-XI participă la faza națională a concursului ”Alege!Este dreptul tău” ce se va desfășura în tabăra Delfin –Năvodari în perioada 27.06-01.07.2016.
”Mulțumim elevilor participanți, profesorilor îndrumători și organizatorilor pentru buna desfășurare a concursului județean și vă așteptăm și la anul. Pentru informații suplimentare și consiliere în achiziții online consumatorii sau operatorii economici se pot adresa Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba cu sediul în Alba Iulia, b-dul Octavian Goga, nr 9 sau la telefon 0258/811946 sau la e-mail [email protected]”, transmite jr. Nistor Emanoil Crăciun Emil, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Alba. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun