Ştirea zilei

Cardurile educaționale 2024 pentru elevi întârzie: De ce nu pot școlile să distribuie elevilor tichetele în valoare de 500 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Cardurile educaționale 2024 pentru elevi întârzie: De ce nu pot școlile să distribuie elevilor tichetele în valoare de 500 de lei

Părinții elevilor nu pot intra, momentan, în posesia cardurilor educaționale, în valoare de 500 de lei, deoarece Ministerul Fondurilor Europene nu a finalizat procedura de urmat a școlilor pentru ca tichetele să ajungă la părinți.

Procedura ar fi trebuit să fie deja finalizată și trimisă inspectoratelor și școlilor pentru ca de luni, 8 ianuarie, părinții să poate ridica de la școli cardurile, potrivit declaraţiilor responsabililor din MIPE, pentru Edupedu.

“Cei de la MIPE ne-au solicitat să mai întârziem puțin predarea pentru ca urmează să vină procedura”, a declarat, pentru sursa citată, inspectorul școlar Vasile Bogus, responsabil cu procedura de distribuire a tichetelor educaționale, la nivelul inspectoratului județean Ilfov.

Surse oficiale spuneau săptămâna trecută că de luni, școlile care vor primi tichetele educaționale le vor putea și distribuit pentru că procedura va fi gata până atunci. Aceasta este stabilită printr-un ordin de ministru comun semnat de ministrul Fondurilor Europene (MIPE) și cel al Educației privind procedura de distribuire a cardurilor de la școală la beneficiar. Joi, ordinul era în procedură de avizare la MIPE.

Nu este prevăzută clar o procedură a distribuirii cardurilor, ci una generală. În OUG nr. 83/2023 privind privind unele măsuri pentru susținerea preșcolarilor și elevilor dezavantajați care beneficiază de sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile și luarea unor măsuri în domeniul educației. Inspectoratele le transmit școlilor, iar școlile mai departe beneficiarilor. Însă nu se precizează detalii despre cum și când intră aceștia în posesia cardurilor.

“În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al ministrului educației, se aprobă procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, procedura specifică de returnare a acestora către beneficiar – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și mecanismul de implementare aferent”, scrie în OUG.

Art. 7 alin (5), prevede că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar, asigură coordonarea distribuirii măsurii de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional de la unitatea emitentă către inspectoratele școlare/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Citește și: Tichetele educaționale ar trebui să ajungă în sfarșit la beneficiari: Când vor fi primite acestea

Articolul 8, alin. (1) Unitatea emitentă asigură livrarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate, către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conform listelor finale ale destinatarilor finali eligibili comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar.

(2) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.

(3) Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.

(4) Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.

(5) Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică prevăzută la art. 6 alin. (4).

Cine sunt beneficiarii tichetelor educaționale

Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă. Termenul până la care părinții au putut depune cererile pentru tichetele educaționale fusese extins până la data de 26 noiembrie, potrivit unei modificări a ordonanței de urgență, publicată în Monitorul Oficial.

Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

– au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).

– au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;

– venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update foto | Accident mortal pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Fetiță de 5 ani, decedată, după ce mașina în care se afla a acroșat glisiera mediană

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident mortal pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu: Fetiță de 5 ani, decedată, după ce mașina în care se afla a acroșat glisiera mediană Un accident rutier mortal s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă, 18 iulie 2026, pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu. „Traficul rutier se desfășoară îngreunat pe Autostrada 1, în dreptul kilometrului 259, pe sensul de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Cseke Attila, despre cele 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice din Alba Iulia. Condiții stricte pentru finanțare: „Dacă nu vor fi folosite, vom cere banii înapoi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cseke Attila, despre cele 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice din Alba Iulia. Condiții stricte pentru finanțare: „Dacă nu vor fi folosite, vom cere banii înapoi” Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, vineri, 17 iulie 2026, pentru ziarulunirea.ro, că finanțarea europeană de aproximativ 80 de milioane de lei obținută de Municipiul Alba Iulia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Cseke Attila: Alba ar putea deveni primul județ din România cu toate creșele din programul guvernamental finalizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Cseke Attila: Alba ar putea deveni primul județ din România cu toate creșele din programul guvernamental finalizate Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a participat vineri, 17 iulie 2026, la Alba Iulia, la inaugurarea celei mai mari creșe din județul Alba, o investiție realizată prin Programul Guvernamental de Construire de Creșe, finanțat prin […]

Citește mai mult