Când vom reveni la viaţa „completă” de dinainte de pandemie? Răspunsul lui Nelu Tătaru
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii, a declarat marţi seară, că o revenire la viaţa „completă” de dinainte de pandemie este posibilă spre sfârşitul verii, „dar cu anumite obiceiuri pe care le-am preluat”.
„În condiţiile în care avem o evoluţie normală, condiţiile de distanţare sunt respectate, avem mall-urile, în condiţiile în care avem o evaluare normală evitând aglomeraţiile populaţionale, se pot deschide. Încep
competiţiile sportive, la început fără spectatori, le putem extinde într-un timp doi. În acest moment avem concertele în aer liber, până la 500 de oameni cu distanţare, putem mări acest număr. Bazinele de înot în exterior, putem să ne gândim. Dar toate aceste lucruri sunt în contextul evoluţiei noastre epidemiologice. Suntem de-abia la începutul celei de-a doua perioade de relaxare, evaluarea, cel puţin la o săptămână, ne poate face să putem da termenul pentru următoarele măsuri de relaxare sau care sunt acestea”, a explicat Nelu Tătaru la TVR 1.
Cât priveşte perspectivele pentru această toamnă, el a precizat că se ia în calcul „inclusiv” o convieţuire cu virusul, „poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică”.
„Încă colectăm aceste date şi studiul de seroprevalenţă ne va da şi un răspuns. Gestionăm, pe vară, inclusiv o convieţuire cu virusul, poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică. Va trebui să gestionăm şi un număr din populaţia României, care sunt imunizaţi. Cu cât acest număr este mai mare, ne gândim la un episod doi mai facil sau aproape inexistent.
Cu cât numărul din populaţie care este imunizat este mai mic, ne gândim la un al doilea episod poate mai accentuat. Nu ţine doar de noi. Vom avea o circulaţie, noi trebuie să gândim gradul nostru de imunizare, transmiterea comunitară şi afluxul de cetăţeni români sau străini care vin în România din anumite focare. Acestea sunt toate cele trei lucruri pe care va trebui să le gestionăm din toamnă-iarnă”, a arătat ministrul Sănătăţii.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut
Furturile de energie au pus în pericol viața a peste 1.000 de persoane în 2025: Peste 23 milioane de kWh au fost sustrași pe parcursul anului trecut Un număr de 1.275 de cazuri de intervenții ilegale realizate de diverse persoane la instalațiile de energie au fost identificate, anul trecut, în cele 20 de județe din […]
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină”
Reacția directorului unui cunoscut lanț de benzinării după creșterea prețurilor la combustibil: „Cine nu este dispus să plătească, să renunțe la mașină” Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de pe urma crizei generate de războiul din Orientul Mijlociu. De la începutul conflictului din Iran, prețurile la combustibil […]
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]