Rămâi conectat

Actualitate

Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel 2023 și cât durează. Zile cu dezlegare la pește

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel 2023 și cât durează. Zile cu dezlegare la pește

Postul Sfinților Petru și Pavel este unul dintre cele mai importante de an și este respectat cu strictețe de mulți creștini. Acesta mai este denumit și Postul Sânpetrului, iar durata lui poate varia de la an la an. Aflați în rândurile următoare când începe Postul Sfinților Petru și Pavel 2023.

Când începe Postul Sfinților Petru și Pavel 2023
La începutul verii, creștinii trebuie să respecte unul dintre cele mai importante posturi. Anul acesta, postul se va ține timp de două săptămâni și jumătate. Durata acestuia este diferit în fiecare an, în funcție de data Sfintelor Paști.

Postul Sfinților Petru și Pavel 2023 începe pe data de 12 iunie și se termină pe 29 iunie. Postul este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde diferite acte mai importante.

De regulă, acest post începe în lunea după Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică după Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh. El nu are o dată fixă, deoarece începutul este în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști.

De asemenea, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel mai era numit în vechime și Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Sfinții Apostoli.

Zile cu dezlegare de Postul Sfinților Petru și Pavel
În cursul zilelor de luni, miercuri și vineri, în Postul Sfinților Petru și Pavel se consumă hrană fără ulei, iar marți și joi este dezlegare la hrană gătită cu untdelemn. Pește se mănâncă doar sâmbăta și duminica. De asemenea, va fi dezlegare la pește pe 24 iunie, atunci când se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Totodată, dezlegare la pește va fi luni, marți și joi, însă doar dacă în aceste zile este o sărbătoare cu cruce neagră în calendar. Dacă o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, este dezlegare la vin și untdelemn. Iată zilele cu dezlegare la vin, pește și untdelemn:

  • Marți, 13 iunie – Sfânta Mucenică Achilina – dezlegare la ulei și vin;
  • Joi, 15 iunie – Sfântul Proroc Amos – dezlegare la ulei și vin;
  • Sâmbătă, 17 iunie – Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail – dezlegare la pește;
  • Duminică, 18 iunie – Duminica Sfinților romani. Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul – dezlegare la pește;
  • Luni, 19 iunie – Sfântul Apostol Iuda – dezlegare la pește;
  • Marți, 20 iunie – Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor – dezlegare la ulei și vin;
  • Joi, 22 iunie – Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Mucenic Eusebie – dezlegare la ulei și vin;
  • Sâmbătă, 24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – dezlegare la pește;
  • Duminică, 25 iunie – Sfânta Muceniță Fevronia – dezlegare la pește;
  • Marți, 27 iunie – Sfântul Cuvios Samson, primitor de străini – dezlegare la ulei și vin.

Cea mai puternică rugăciune către Sfinții Petru și Pavel
Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin!”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Măsurile de austeritate, făcute praf de experții economici: Investitorii vor fugi, românii vor sărăci

Ziarul Unirea

Publicat

în

Măsurile de austeritate, făcute praf de experții economici: Investitorii vor fugi, românii vor sărăci Experții economici fac praf măsurile fiscale luate în România, luate în regim de urgenţă pentru a diminua deficitul bugetar în 2025, dar care se traduc într-o povară fiscală mai mare şi o pierdere a competitivităţii României în raport cu alte state […]

Citește mai mult

Actualitate

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri

Ziarul Unirea

Publicat

în

Când se dau alocaţiile pentru copii în iulie 2025: Banii, virați fără întârzieri Marea majoritate a părinților care încasează alocația de stat pentru copii sunt interesați să afle când intră mai exact alocația pe card, data putând varia în anumite situații. În România, alocația de stat se acordă copiilor cu vârsta de până la 18 […]

Citește mai mult

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea