Curier Județean

Campionatul Naţional de schi „Cupa Andrei Tanţoş in memoriam” – O reuşită organizatorică şi o tradiţie în devenire

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima ediţie a concursului de schi “Cupa Andrei Tanţoş – Memorial”, destinat juniorilor şi seniorilor, a avut loc în week-end la Abrud, în organizarea Consiliului Judeţean Alba, alături de Asociaţia Montană Abrud, cu sprijinul Clubului Sportiv Şcolar Câmpeni şi al Primăriei Abrud. Competiţia inclusă în calendarul campionatului naţional de schi punctează şi în Cupa României, categoria Open şi a fost dedicată memoriei multiplului campion naţional Andrei Tanţoş, decedat anul trecut, la numai 19 ani.

Concursul a fost o reuşită în totalitate, plecând de la organizarea tehnică specifică competiţiilor de schi alpin şi până la prezenţa publicului care s-a simţit foarte bine pe pârtia „Andrei Tanţoş” (drumul Abrud – Corna), fiind prezenţi 30 de schiori de la cluburi din Baia Sprie, Miercurea Ciuc, Sinaia şi Câmpeni.

Dar iată rezultatele înregistrate: *sâmbătă (slalom special), juniori – seniori, fete: 1. Alina Oancea (CSŞ Sinaia), 2. Diana Tuhuţ (CSŞ Câmpeni), 3. Paula Rîşteiu (CSŞ Câmpeni); *juniori – seniori, băieţi: 1. Bogdan Gligor, 2. Dan Moldovan, 3. Bogdan Podaru (un podium în totalitate de la CSŞ Câmpeni) – cei trei schiori reprezintă unii dintre prietenii de suflet ai lui Andrei Tanţoş, colegi de club, nelipsiţi din multe deplasări, cu  foarte mult timp petrecut împreună; *cadete fete: 1. Ilinca Bunea (CSŞ Sinaia), 2. Andreea Aldescu (CSŞ Sinaia), 3. Maria Lazăr (CSŞ Câmpeni); *copii mici: 1. Cătălin Chelaru (CSŞ Baia Sprie), 2. Anita Selejean (CSŞ Baia Sprie); *cadeţi băieţi: 1. Andrei Cojanu (CSŞ Sinaia), 2. Lorand Costinar (CSŞ Baia Sprie), 3. Sebastian Grosu (CSŞ Sinaia);

*duminică (combinată nordică), juniori – seniori, fete: 1. Alina Oancea (CSŞ Sinaia), 2. Mădălina Dogaru (CSŞ Câmpeni), 3. Paula Rîşteiu (CSŞ Câmpeni); *juniori-seniori, băieţi: 1. Bogdan Gligor (CSŞ Câmpeni), 2. Biro Arpad (CSŞ Miercurea Ciuc), 3. Dan Moldovan (CSŞ Câmpeni); *copii mici: 1. Anita Selejean (CSŞ Baia Sprie), 2. Cătălin Chelaru (CSŞ Baia Sprie), 3. Paul Felea (CSŞ Câmpeni); *cadeţi fete: 1. Andreea Aldescu (CSŞ Sinaia), 2. Ilinca Bunea (CSŞ Sinaia), 3. Iulia Vasilache (CSŞ Câmpeni); *cadeţi băieţi: 1. Andrei Cojanu (CSŞ Sinaia), 2. Lorand Costinar (CSŞ Baia Sprie), 3. Sebastian Grosu (CSŞ Sinaia). „După cum se poate vedea, clubul nostru are încă schiori de valoare pe care îi creştem şi în care investim foarte mult şi pe care îi aşteptăm anul acesta cu titluri la Campionatele Naţionale şi la Campionatele Naţionale Şcolare”, a precizat Tiberiu Tanţoş, tatăl şi antrenorul sportivului.

Concursul mai are o etapă, programată în 9 şi 10 martie, la Azuga, cu o probă de slalom uriaş, favorita lui Andrei Tanţoş, probă în care a avut şi cele mai bune rezultate. „Totul a decurs perfect şi sperăm noi că am adus un nou etalon în schiul românesc în ceea ce priveste organizarea unei astfel de competiţii. Evident că ne propunem să realizăm cât mai multe ediţii pe viitor, deoarece ne dorim foarte mult ca amintirea celui care a fost campionul absolut al Munţiilor Apuseni la schi alpin să rămână vie şi în acelaşi timp să putem culege roadele”, a declarat Elisa Cristina Cocă, sora mai mare a lui Andrei.

Dan HENEGAR

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | AMENZI de aproape 23.000 de mii de lei într-o singură zi la Alba Iulia în urma unei acțiuni în trafic a polițiștilor rutieri: 10 permise reținute și 5 certificate de înmatriculare retrase

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 23.000 de mii de lei într-o singură zi la Alba Iulia în urma unei acțiuni în trafic a polițiștilor rutieri: 10 permise reținute și 5 certificate de înmatriculare retrase Miercuri, 21 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au derulat o acțiune pe raza municipiului. Potrivit IPJ Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 20 de ani, din Ighiu, condamnat la închisoare, reținut de polițiști: Va sta peste 2 ani în Penitenciarul Aiud pentru FURT calificat

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ighiu, condamnat la închisoare, reținut de polițiști: Va sta peste 2 ani în Penitenciarul Aiud pentru FURT calificat Un tânăr de 20 de ani, din Ighiu, condamnat la închisoare, a fost reținut de polițiști. Va sta peste 2 ani în Penitenciarul Aiud pentru furt  calificat. Potrivit IPJ Alba, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

ACCIDENT rutier în Zlatna: Coliziune între două autoturisme provocată de un tânăr. O femeie, rănită în urma impactului

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier în Zlatna: Coliziune între două autoturisme provocată de un tânăr. O femeie, rănită în urma impactului Un accident rutier s-a produs marți seara, pe strada Calea Moților din Zlatna, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului, o femeie de 26 de ani a fost rănită, aceasta având nevoie de […]

Citește mai mult