Buna Vestire 2024 sau Blagoveștenia, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului, prăznuită de Biserică pe 25 martie: Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu
Buna Vestire 2024 sau Blagoveștenia, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului, prăznuită de Biserică pe 25 martie: Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu
Sărbătoarea de Buna Vestire, cunoscută în popor și ca Ziua Cucului sau Blagoştevenia, este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre cele în care biserica o cinstește pe Maica Domnului. Data acestei sărbători a variat la început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din apus, precum cele din Spania, Galia și Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie. În Răsărit însă, data de 25 martie s-a generalizat probabil îndată ce Nașterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot pe 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a sec. al V-lea.
Citește și: Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2023, 2024, 2025
Ce semnifică Buna Vestire
Conform tradiției creștine, așa cum am precizat și mai sus, Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil a anunțat-o pe Sfânta Fecioară că-L va aduce pe lume pe Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Augustin rămâne uimit de darul pe care-l primește Maria. Astfel, la un moment dat, acesta își închipuie că se adresează îngerului, și întreabă: ”Spune-mi, îngerule, de ce s-a petrecut aceasta cu Maria?”.
Ulterior, îngerul îi spune că răspunsul este cuprins chiar în cuvintele salutului: ”Bucură-te, cea plină de har!”. Precizăm că Buna Vestire este celebrată, an de an, pe data de 25 martie, cu nouă luni înainte de Crăciun.
Este zi cu dezlegare la pește
Un alt lucru care trebuie menționat este acela că de Buna Vestire este dezlegare la pește, cu toate că această sărbătoare pică chiar în Postul Mare.
”Sfânta Liturghie a Bunei Vestiri este singura slujire a Liturghiei Euharistice a Sfântului Ioan Gură de Aur permisă într-o zi de peste săptămână în Postul Mare”, conform crestinortodox.ro.
În popor, acestei sărbători i se mai spune și ziua cucului. Asta pentru că această necuvântătoare își face auzit cântecul pentru prima dată în an, fiind considerat un vestitor al primăverii.
De Buna Vestire, localnicii de la sate și nu numai au obiceiul de a număra de câte ori cucul își cântă numele. Se crede că acest lucru le va dezvălui câți ani mai au de trăit.
Ce este interzis să faci în această zi
O altă tradiție spune că nu este bine să dormim prea mult în această zi, deoarece vom fi somnoroși de-a lungul întregului an. Tot pe data de 25 martie, gospodinele nu trebuie să caute păsările de ouă. De asemenea, nu e bine să le pună cloșcă, fiindcă puii vor ieși bolnavi sau cu două capete.
Citește și: Mesaje de Paște. Urări de Paște. Felicitări de Paște care pot fi transmise prin SMS de Sfintele Paști
Tradiția spune că în sate trebuie să fie voie bună, astfel se spune că nu este bine să te cerți în această zi, fiindcă vei avea parte de conflicte pe tot parcursul anului.
Totodată, în ziua de Buna Vestire, se spune că pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, deoarece toți peștii din apa respectivă vor muri. O altă superstiție foarte răspândită în popor, ne îndeamnă să urmărim cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, fiindcă așa va fi și de Paște.
De asemenea, o lege nescrisă din străbuni spune că, de Buna Vestire, nu avem voie să ieșim din casă flămânzi. În această zi este obligatoriu să se mănânce bine, să nu se simtă deloc senzația de foame și să nu se iasă din casă cu stomacul gol.
Totodată, conform tradiției românești, ziua de Buna Vestire se mai numește și Ziua Cucului. Se spune că în această zi va cânta pentru prima dată cucul, vestitor important în viața omului. În această zi mare, cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani. Astfel vor putea beneficia de lucruri bune în anul ce va urma. Pe de altă parte, dacă cântecul cucului ne va surprinde posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău. Se spune că “te-a spurcat cucul”, iar peste an lucrurile nu vor merge tocmai bine.
În popor există credinţa că aşa cum este vremea ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Noutăți pensii: Valoarea punctului de referință 2025. Cu cât se indexează pensiile din luna ianuarie
Noutăți pensii: Valoarea punctului de referință 2025. Cu cât se indexează pensiile din luna ianuarie Începând cu data de 1 septembrie 2024, conform prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, la determinarea cuantumului pensiei este utilizat un nou indicator, respectiv valoarea punctului de referință. Valoarea punctului de referinţă a fost determinată prin raportarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii9 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii