Ştirea zilei

Blajul se transformă, în weekend, în Orașul dulce! E „Sărbătoarea Mierii” 2018. PROGRAMUL manifestării

Ioana Oprean

Publicat

în

Mii de vizitatori şi aproximativ 150 de expozanţi sunt aşteptaţi, sâmbătă şi duminică, la cea de-a XI-a ediţie a „Sărbătorii Mierii”. Manifestarea, care va începe oficial la ora 10:30, vine şi în acest an cu numeroase noutăţi şi surprize, pe lângă programul oficial anunţat de organizatori, care cuprinde târgul cu vânzare, secțiunea de comunicări științifice, mai multe lansări de carte, de apicultură şi apinutriţie, dar și tradiţionalul program artistic.

Începând de vineri dimineaţa şi până duminică seara, circulaţia rutieră în zona Pieţei 1848 va fi restricţionată. Organizatorii ediţiei a XI-a a „Sărbătorii Mierii” sunt Apidava Blaj, Primăria şi Consiliul Local Blaj, Consiliul Judeţean Alba.

Organizatorii celui mai mare târg apicol din România speră că vremea se va mai îmblânzi până sâmbătă, dar chiar şi aşa promit două zile de sărbătoare, care să-i îndulcească şi să-i încălzească pe toţi cei care decid să facă o vizită la Blaj, la sfârşitul acestei săptămâni.

Pentru bună desfăşurare a manifestarii, în zona târgului va fi închisă circulaţia rutieră. Astfel, începând de vineri, 23 martie, ora 07:00, până duminică, 25 martie, ora 20:00, va fi restricţionată circulaţia rutieră în Piaţa 1848 şi pe străzile Astra, Timotei Cipariu, Petru Pavel Aron şi Mitropolit Vancea. Autorităţile roagă blăjenii să lase autoturismele personale acasă atunci când vin la târg, pentru a le permite vizitatorilor din alte localităţi să găsească mai uşor locuri de parcare.

„Vă aşteptăm în număr mare la cel mai mare târg apicol din România şi sper că vremea nu ne va împiedica să ne putem bucura împreună de dulceaţa Blajului”, afirmă primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

Deschiderea oficială a „Sărbătorii Mierii” 2018 va avea loc sâmbătă, 24 martie, la ora 10:30, pe scena amenajată în Piaţa 1848, în prezenţa oficialităţilor şi a organizatorilor. Imediat după deschidere, Ansamblul Folcloric al Centrului Cultural „Augustin Bena” va susţine un spectacol de muzică populară, care va dura aproximativ o oră şi jumătate.

Sarbatoarea Mierii 2017 la Blaj

De la ora 11:00, la Palatul Cultural vor avea loc conferinţele pentru apicultori. Subiectele propuse de organizatori sunt cauzele mortalităţii albinelor, efectul neunicotinoidelor şi alte teme de actualitate apicolă. Conferinţele vor fi susţinute de lectori din Belgia, România şi Turcia, printre aceştia aflându-se Etienne Bruneau, preşedintele comisiei pentru calitatea produselor apicole din Apimondia, care va prezenta conferinţa cu titlul „Cauzele mortalitatii albinelor”, dr. bioch. Cristina Mateescu, din cadrul comisiei ştiinţifice pentru apiterapie din Apimondia, care va vorbi despre apiterapie şi Prof. Yuscel Banu, de la Universitatea Izmir din Turcia, care va prezenta efectele benefice ale produselor apicole administrate la animale.

De la ora 12:00, la Primăria Municipiului Blaj se va desfăşura o conferinţă de presă, unde, pe lângă reprezentanţii organizatorilor, primarul Gheorghe Valentin Rotar şi preşedintele Companiei Apidava, Victor Mateş, vor participa Etienne Bruneau, dr. bioch. Cristina Mateescu şi cunoscutul actor Dorel Vişan, apicultor pasonat, prezent pentru a doua oară la târgul apicol de la Blaj.

Tot la Primăria Blaj va avea loc, de la ora 12:00, o prezentare Ecocert, foarte importantă pentru producătorii interesaţi de produse ecologice, o prezentare APIA şi o prezentare despre conservarea şi ameliorarea populaţie locale de albine carpatine.

În acest an, vor fi mai multe lansări de carte, de apicultură şi apinutriţie, acestea fiind programate la Palatul Cultural. Astfel, începând cu ora 13:00, vor fi prezentate volumele „Api-nutriţia – O variantă de prevenție și păstrare a sănătății”, „Ghid de bune practici pentru recoltarea produselor apicole”, „Calendarul lucrărilor apicole”, la care va participa actorul Dorel Vişan şi o carte despre Veceslav Harnaj – fondatorul apiculturii româneşti moderne, scris de actriţa Ileana Popovici (care nu va mai veni la Blaj, fiind plecată din ţară).

În cursul după amiezii de sâmbătă, între orele 14:00 şi 16:00, conferinţele pe teme apicole vor continua la Palatul Cultural, cu diverse prezentări, pe teme precum starea iernării familiilor de albine şi actiunile necesare dezvoltării optime în condiţiile primăverii 2018, sănătatea albinelor şi tratamente specifice apiculturii.

Tot de la ora 14:00, la standul firmei poloneze Lyson, partener tradiţional Apidava, va avea loc o prezentare de produse, comercializate prin firma Apis, iar la Primăria Blaj, de la ora 15:00, sunt programate conferinţe dedicate afacerilor în domeniul apicol.

Ca în fiecare an, „Sărbătoarea Mierii” propune şi un consistent program artistic. De la ora 18:30, pe scena amplasată în Piaţa 1848, va avea loc spectacolul pentru tineret, capul de afiş fiind cunoscuta artistă Corina, care va închide prima zi a marelui târg apicol. În deschidere, vor susţine recitaluri Ravy, Andrei Şerban, Re-Born, Before 7 şi Denisa Moga.

„Sărbătoarea Mierii” se va încheia duminică, 25 martie, la ora 12:00, cu spectacolul pentru copii, care va avea loc tot pe scena amplasată în Piaţa 1848.

Pe parcursul celor două zile vor avea loc concursuri pentru apicultori, vor fi acordate cadouri vizitatorilor în cadrul „Tombolei albinuţelor”, organizatorii pregătind ateliere pentru copii, cu tema „Din secretele stupului”, precum şi multe alte surprize pentru cei mici şi mari.

Şi în acest an, se  mizează pe o consistentă prezenţă internaţională, firme apicole din 14 ţări (Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Serbia, Turcia, Ucraina, Ungaria, România) anunţându-şi participarea.

A XI-a ediție a „Sărbătorii Mierii” este organizată de Apidava Blaj, Primăria şi Consiliul Local Blaj, Consiliul Judeţean Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Irina Codrea, elevă a Colegiului Național „David Prodan” Cugir, PREMIATĂ la nivel național la două olimpiade școlare: „Un exemplu autentic de implicare, perseverență și maturitate intelectuală”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Irina Codrea, elevă a Colegiului Național „David Prodan” Cugir, PREMIATĂ la nivel național la două olimpiade școlare: „Un exemplu autentic de implicare, perseverență și maturitate intelectuală” Irina Codrea, elevă a Colegiului Național „David Prodan” Cugir s-a remarcat la fazele naționale ale olimpiadelor școlare din 2026, reușind două clasări fruntașe. Într-o postare în mediul online, reprezentanții […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Albaiulienii au petrecut de 1 Mai 2026, dar au făcut și curat. Cum arată zonele de relaxare după grătare: ,,Nu era mizerie deloc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Albaiulienii au petrecut de 1 Mai 2026, dar au făcut și curat. Cum arată zonele de relaxare după grătare: ,,Nu era mizerie deloc” Cu ocazia zilei de 1 Mai 2026, albaiulienii au ieșit la iarbă verde și s-au relaxat în mai multe zone de agrement de pe raza municipiului Alba Iulia. Desigur, grătarele nu au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ACCIDENT rutier pe DJ 107 H, între Ighiu și Șard: Coliziune între o motocicletă și un autoturism. Trafic îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107 H, între Ighiu și Șard: Coliziune între o motocicletă și un autoturism. Trafic îngreunat Traficul rutier este îngreunat pe DJ 107 H, între localitățile Ighiu și Șard, în urma unui accident rutier produs sâmbătă, în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Conducătorul motocicletei ar fi suferit leziuni […]

Citește mai mult