Bilete de tratament balnear 2023: Lista STAȚIUNILOR și prețurile. Cum vor fi acordate în acest an
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2023: Lista STAȚIUNILOR și prețurile. Cum vor fi acordate în acest an
La începutul fiecărui an, Casa Națională de Pensii Publice contractează locuri la tratament balnear, în limita fondurilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat, și repartizează numărul total de bilete de tratament pentru fiecare casă de pensii în funcție de numărul total de potențiali beneficiari, dar și în funcție de valorificările din anii trecuți.
Citește și: Cumpărararea de vechime în muncă pentru pensie 2023: Întrebări și răspunsuri pentru cei care doresc să își completeze perioadele lipsă
Pentru a beneficia de biletele de tratament, pensionarii depun cerere în care menționează trei locații (stațiuni) și ulterior, în funcție de locurile disponibile, sunt repartizați. La depunerea cererii, se prezintă și act de identitate (carte de identitate/buletin) și cupon de pensie. Apoi, în luna în care doresc să meargă la tratament, înainte de a fi selectați, trebuie să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie (valabil cel mult 30 de zile).
Următoarele serii (cu durata de 16 zile) vor fi din datele: 22 mai, 7 iunie, 23 iunie, 9 iulie, 25 iulie, 10 august, 26 august, 11 septembrie, 27 septembrie, 13 octombrie, 29 octombrie, 14 noiembrie și 30 noiembrie.
Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii (dovedesc existența unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear).
Pentru a beneficia de biletele de tratament balnear gratuit, pensionarii depun o cerere la Casa de Pensii teritorială. Pentru beneficiarii din Alba, cererile și actele aferente se pot transmite, doar din momentul în care locurile sunt aprobate, astfel: prin poștă; fax: 0258/819.083; e-mail la [email protected] sau direct la sediul CJP Alba: adresa: C.J.P. Alba: Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu nr. 61. Cererile se depun cu cel puţin 30 de zile înainte de prima perioadă pentru care se solicită biletul. Se completează cu majuscule, numai pe formularul tipizat aprobat.
Stațiunile în care se acordă bilete de tratament pentru pensionari sunt de interes național și local. Cele de interes național sunt Amara, Azuga, Buşteni, Buziaş, Băile Govora, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Câmpulung Moldovenesc, Cap Aurora, Călimăneşti-Căciulata, Costineşti, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Geoagiu-Băi, Gura Humorului, Jupiter, Mamaia, Mangalia, Moneasa, Neptun-Olimp, Poiana Braşov, Predeal, Pucioasa, Slănic, Saturn, Sinaia, Sângeorz-Băi, Slănic-Moldova, Sovata, Târgu Ocna, Târgu-Neamţ, Techirghiol, Vatra Dornei, Venus, Voineasa, Zona Parâng-Petroşani, Zona turistică a municipiului Piatra-Neamţ și Râşnov-Braşov. Cele de inters local sunt 1 Mai, Albac, Albeştii de Muscel, Arieşeni, Balvanyos, Bazna, Bălţăteşti, Băile Homorod, Băile Turda, Băile Băiţa, Borsec, Borşa, Bran, Breaza, Călacea, Cheia, Crivaia, Durău, Harghita-Băi, Horezu, Izvoru Mureşului, Lacu Roşu, Lacu Sărat, Lipova, Moieciu, Ocna Sibiului, Ocna Şugatag, Păltiniş, Pârâul Rece, Praid, Săcelu, Sărata Monteoru, Secu, Semenic, Snagov, Stâna de Vale, Straja, Soveja, Tăşnad, Timişu de Sus, Tinca, Trei Ape, Vălenii de Munte, Vaţa de Jos, Vişeu de Sus, Zona Fântânele, Zona Muntele Băişorii și Zona Şuior – Baia Sprie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte
Solidaritate, emoție și speranță pentru bunicii din Apuseni: Au fost vizitați la început de primăvară de voluntarii Offroad Ajută și au primit pachete și mărțișoare realizate de elevii de la școlile de munte Voluntarii Offroad Ajută Apuseni au pornit din nou pe drumurile greu accesibile ale Apusenilor pentru a ajunge la cei care au cea […]
VIDEO | Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori
Înmormântarea Fărșangului 2026 la Rimetea: Obiceiul popular, vechi de mai bine de 300 de ani, în localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori Comuna Rîmetea s-a transformat sâmbătă, 7 martie 2026, în scena unei tradiții vechi de peste 300 de ani, ”Înmormântarea Fărșangului”. Ca în fiecare an, la Rîmetea, localnicii şi participanţii „îngroapă“ […]
FOTO | „Școala Viitorului”, construită la Ciugud: Școală, bază sportivă, sală de sport, bazin de înot și parc, printr-o investiție de peste 10 milioane de euro din fonduri proprii
„Școala Viitorului”, construită la Ciugud: Școală, bază sportivă, sală de sport, bazin de înot și parc, printr-o investiție de peste 10 milioane de euro din fonduri proprii Comuna Ciugud a lansat oficial sâmbătă, 7 martie 2026, proiectul „Școala Viitorului” prin care administrația locală și comunitatea vor construi împreună o nouă școală modernă, care se dorește […]
