Actualitate

Bărbat din Alba Iulia, reținut pentru 24 de ore: Polițiștii l-au „mirosit” băut la volan pe B-dul Republicii din municipiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba Iulia, reținut pentru 24 de ore: Polițiștii l-au „mirosit” băut la volan pe B-dul Republicii din municipiu

La data de 22 aprilie 2022, în jurul orei 07,45, în timp ce acționau pe B-dul Republicii din municipiul Alba Iulia, polițiștii din Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiu.

Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, refuzând totodată și prelevarea mostrelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii au luat față de el măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Ulterior, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, care a dispus cercetarea sa sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Nota: fotografie cu caracter ilustrativ din arhiva ZiarulUnirea.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar Aproape 8 milioane de lei este valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma controalelor efectuate în perioada 9-13 martie 2026 la peste 1.600 de operatori din domeniul alimentar. În urma controalelor au […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi INS a transmis vineri, 13 martie 2026, că, în luna ianuarie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9.220 lei, cu 648 lei mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025, iar […]

Citește mai mult

Actualitate

Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat Din ce în ce mai mulți români dețin două sau mai multe locuințe, fie pentru investiții, fie pentru a avea o casă de vacanță sau pentru a o închiria. În 2026, proprietarii […]

Citește mai mult