Bărbat de 44 de ani, din comuna Stremț, cu mandat de arestare pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis
Polițiștii din Aiud au pus în executare un mandat de arestare preventivă care îl vizează pe un bărbat, de 44 de ani, din comuna Stremț, față de care Judecătoria Aiud a dispus cercetarea în stare de arest preventiv, pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Acesta a fost depistat, la data de 6 octombrie 2019, în jurul orei 16.20, de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Stremț, fiind sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul era cercetat, sub control judiciar, pentru fapte similare, constatate la sfârșitul lunii septembrie.
Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, iar polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore.
Ulterior, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și instanței de judecată, care a dispus cercetarea sa în stare de arest preventiv și a emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]