Bărbat condamnat pentru furt, la Câmpeni, reținut de polițiști după ce s-a sustras 10 ani de la executarea pedepsei
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Baia de Criş, pe numele căruia Judecătoria Câmpeni a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii în data de 3 octombrie 2002, prin care l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, a fost reținut marți, 5 februarie, de poliţiştii Biroul de Investigaţii Criminale Brad.
Potrivit IGPR, persoana în cauză se afla în urmărire naţională şi internaţională din anul 2003, când a dispărut de la domiciliu pentru a se sustrage executării pedepsei privative de libertate. Bărbatul a fost prins de poliţişti în momentul în care s-a prezentat la S.P.C.L.E.P. Brad, unde intenţiona să îşi schimbe cartea de identitate, a cărei valabilitate expirase.
În urma percheziţiei corporale, asupra condamnatului a fost găsită o carte de identitate cu fotografia acestuia, dar cu datele de identificare ale unei alte persoane, document pe care l-a folosit pentru legitimare în perioada în care s-a aflat în străinătate.
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Bârcea Mare, pe numele său întocmindu-se dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]