Actualitate

Bacalaureat diferenţiat | Ordinul ministrului pentru aprobarea probelor și disciplinelor a fost trimis la Monitorul Oficial

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ordinul ministrului pentru aprobarea probelor și disciplinelor a fost trimis la Monitorul Oficial

Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a şi care introduce Bacalaureat diferenţiat, adaptat specializării şi alegerii elevilor, a fost semnat de Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, ieri, 16 iunie 2026.

”Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial. Ordinul aprobă lista probelor şi a disciplinelor examenului naţional de bacalaureat începând cu anul 2030, în conformitate cu prevederile Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru prima generaţie de absolvenţi care va finaliza studiile liceale în baza noilor planuri-cadru şi a programelor şcolare aprobate începând cu anul şcolar 2026–2027”, scrie ministrul interimar al Educaţiei, pe Facebook.

Mihai Dimian arată că necesitatea aprobării prezentului ordin derivă din aplicarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 referitoare la structura examenului naţional de bacalaureat, necesitatea stabilirii într-o manieră predictibilă şi transparentă a probelor şi disciplinelor de examen, corelate cu noile planuri-cadru pentru învăţământul liceal şi cu specificul filierelor, profilurilor, specializărilor şi calificărilor profesionale, scrie Adevărul.

Probele şi disciplinele

Anexa la ordin detaliază probele şi disciplinele asociate examenului naţional de bacalaureat începând cu anul 2030 pentru toate filierele, profilurile, specializările şi calificările profesionale din învăţământul liceal, incluzând:

• probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

• probele scrise comune, obligatorii sau la alegere;

• probele diferenţiate specifice profilului, specializării sau calificării profesionale;

• disciplinele la alegere pentru proba F, vizând competenţe de bază, în conformitate cu structura prevăzută de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.

Ministrul prezintă probele examenului de bacalaureat 2030 şi disciplinele prevăzute, conform Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023:

• probă de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română (proba A01, toate profilurile, toate specializările) – proba există şi în prezent;

• probă de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă (proba A02, minorităţi) – proba există şi în prezent;

• probă de evaluare a competenţelor lingvistice la două limbi moderne (proba B) – în prezent se evaluează competenţele la o singură limbă modernă;

• proba de evaluare a competenţelor digitale (proba C) – proba există şi în prezent.

Probe scrise:

• limba şi literatura română, proba A1/A2/A3 (comună (A1), cu excepţia: profilului umanist, specializarea filologie (A2), respectiv minorităţi (A3) – proba există şi în prezent;

• limba şi literatura maternă (proba D, minorităţi) – proba există şi în prezent;

• două probe scrise obligatorii diferenţiate (proba E), astfel:

prima probă – filiera teoretică:

– pentru specializarea matematică-informatică – matematică;

– pentru specializarea ştiinţe ale naturii – probă la alegere între fizică, chimie şi biologie;

– pentru specializarea ştiinţe sociale – istorie;

– pentru specializarea filologie – limba şi literatura unei limbi de circulaţie internaţională;

prima probă – filiera tehnologică: probă specifică domeniului de pregătire;

prima probă – filiera vocaţională: una dintre disciplinele de specialitate;

(În actuala structură a bacalaureatului, această primă probă obligatorie diferenţiată este proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.)

a doua probă – filiera teoretică:

– pentru specializarea matematică-informatică – o disciplină la alegere între informatică, fizică, chimie, biologie;

– pentru specializarea ştiinţe ale naturii – o disciplină la alegere între fizică, chimie, biologie, matematică, informatică;

– pentru specializarea ştiinţe sociale – o disciplină la alegere între geografie, discipline socio-umane, religie;

– pentru specializarea filologie – o disciplină la alegere între istorie, geografie, discipline socio-umane, religie;

a doua probă – filiera tehnologică: o disciplină relevantă pentru profilul real;

a doua probă – filiera vocaţională: o disciplină relevantă pentru profilul predominant al specializării;

(În actuala structură a bacalaureatului, această a doua probă obligatorie diferenţiată este proba la alegere.)

• o probă scrisă de evaluare a competenţelor de bază (proba F), la alegere:

pentru profilul real: o disciplină la alegere între istorie, geografie, discipline socio-umane, religie

pentru profilul umanist: o disciplină la alegere între matematică, fizică, chimie, biologie

pentru filiera tehnologică – una dintre disciplinele de la profilul real/uman, complementar cu disciplinele alese la proba E

pentru filiera vocaţională – una dintre disciplinele de la profilul real/uman, complementar cu disciplinele alese la proba E

(Această probă nu există în actuala structură a bacalaureatului şi este o probă complementară profilului.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alin Tomuș preia coordonarea E³-GOV Think Tank și va reprezenta inițiativa în cadrul TRILATERAL FORUM 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alin Tomuș preia coordonarea E³-GOV Think Tank și va reprezenta inițiativa în cadrul Trilateral Forum 2026 Fundația pentru Dezvoltare Bazată pe Cunoaștere – FDBC anunță desemnarea lui Alin Tomuș în calitate de coordonator al E³-GOV Think Tank, platformă independentă de analiză și cercetare aplicată dedicată relației dintre energie, economie și mediu. E³-GOV Think Tank a […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2026 | Trebuie depusă cerere pentru restituirea CASS reținute din pensie? Precizări oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii 2026 | Trebuie depusă cerere pentru restituirea CASS reținute din pensie? Precizări oficiale Casa Județeană de Pensii Alba face lumină în cazul contribuției de sănătate reținute din pensiile de peste 3.000 de lei: nu este nevoie de nicio cerere pentru restituirea banilor. Pensionarii care au pensii mai mari de 3.000 de lei nu trebuie […]

Citește mai mult

Actualitate

Reguli noi pentru apartamentele în regim hotelier: Lenjeria albă şi prosoapele albe, obligatorii. Ce vor mai fi obligați să facă proprietarii

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pentru apartamentele în regim hotelier: Lenjeria albă şi prosoapele albe, obligatorii. Ce vor mai fi obligați să facă proprietarii Persoanele care îşi rezervă un apartament în regim hotelier va=or beneficia de acum de condiţii mai apropiate de cele din hoteluri. Lenjeria albă şi prosoapele albe devin standard și vor fi obligatorii. În acelaşi […]

Citește mai mult