Ştirea zilei

Averea liderului CNSLR Frăţia Alba, la vedere!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Liderul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, Filiala Alba şi al Sanitas Alba, Marius Sepi a susţinut în cursul zilei de vineri o conferinţă de presă… la el acasă. La prima vedere locul ales pare unul ciudat pentru un astfel de eveniment însă nu şi dacă luăm în calcul atacul mediatic pornit împotriva liderilor de sindicat, a celor care normal se zbat pentru interesele a milioane oamenilor simpli, atac bazat pe averile strânse de aceştia. Tocmai în ideea de a arăta că „palatul” său nu e altul decât apartamentul unei familii obişnuite, Marius Sepi a susţinut conferinţa acasă, în municipiul Sebeş. „Am hotărât să organizez această conferinţă de presă acasă pentru că sediul este acolo unde te simţi bine. Ştim planurile unora de a discredita mişcarea sindicală şi pe liderii de sindicat naţionali dar şi locali. am auzit şi eu că aş avea nu ştiu ce casă în construcţie şi m-am dus în locul respectiv să văd care e…” a precizat Sepi. Locuinţa sa este un apartament cu două camere în care liderul CNSLR Frăţia Alba stă împreună cu soţia şi cei doi copii. Aşa cum însăşi a precizat, pe lângă acest apartament care este ipotecat până în anul 2037, averea sa constă în: două credite de 18 mii de lei, respectiv 4.200 lei; salariul care e egal cu cel al unei asistente medicale; indemnizaţie de la CAS; două terenuri achitate, dar neîntăbulate – unul de 2.500 mp în Bucureşti şi unul de 1.500 mp în Ciugud; 20 mii acţiuni ARAX ce valorează 5 mii lei; o maşină Skoda şi o afacere networking. „Nu am bani, bunuri sau firme trecute pe numele rudelor sau a celor apropiaţi mie” a menţionat Marius Sepi. De asemenea liderul a precizat că pe cei care cred că ceea ce are e avere mare îi invită să se implice în mişcarea sindicală. Dacă averea liderului de sindicat este una a unui om obişnuit sau din contră una mare rămâne să stabiliţi dumneavoastră, dragi cititori. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Coadă uriașă pentru plata taxelor și impozitelor locale la Alba Iulia: Care este motivul La sediul Direcției Venituri a Primăriei Municipiului Alba s-a format o codă uriașă în dimineața zilei de luni, 16 martie 2026. Șirul de oameni care stau la rând este extrem de mare. Oamenii, în principal vârstnici, spun că doresc să se […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult