Autostrada A1 Sibiu – Deva: Circulație restricționată pe prima bandă și pe cea de urgență din cauza unor lucrări de reparații
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în perioada 07 – 08 mai 2018, până la orele 18:00, circulaţia este restricţionată pe prima bandă şi pe cea de urgenţă pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 285+720 metri, din cauza lucrărilor de frezare şi asfaltare a părţii carosabile. Reparaţiile se vor efectua inclusiv pe timpul nopţii.
De asemenea, astăzi, până la orele 19:00, pe Autostrada A1 pe sensul de mers Deva către Sibiu, se execută lucrări de reparaţii a fisurilor din asfalt, fapt ce determină restricţionarea traficului pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, la kilometrul 281 şi pe tronsonul 312 – 306.
Pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, din cauza lucrărilor de reparaţii efectuate la partea carosabilă, astăzi până la orele 20:00, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă la kilometrul 475 şi pe tronsonul 489 – 479.
De asemenea, la kilometrul 471+300 de metri, pe sensul de mers către Nădlac, va fi restricţionat traficul pe banda a doua pentru a permite efectuarea lucrărilor de înlocuire a parapetului median.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare în zona lucrărilor, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere temporare montate în zonă, să semnalizeze din timp orice schimbare a direcţiei de mers şi să folosească luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice
,,O pauză la cafea, internet gratuit și câteva minute online… însă confortul poate veni la pachet cu riscuri”. Recomandările DNSC atunci când folosim rețelele Wi-Fi publice Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că rețelele Wi-Fi publice sau necunoscute pot ascunde riscuri serioase pentru siguranța datelor personale, de la parole și mesaje private până la […]
Schimbări majore la Codul Rutier. Amenzile ar putea fi plătite direct la polițiști, iar unii şoferi nu vor mai avea voie pe autostrăzi şi drumuri expres
Schimbări majore la Codul Rutier. Amenzile ar putea fi plătite direct la polițiști, iar unii şoferi nu vor mai avea voie pe autostrăzi şi drumuri expres Noi reguli pentru şoferi ar putea fi adoptate în curând. Amenzile de circulaţie vor putea fi plătite, din nou poliţistului, pe loc. În plus, tinerii de 16 ani care […]
PENSII 2026 | Modificări la Legea Pensiilor: Ce trebuie să știe românii care se pensionează în acest an
Modificări la Legea Pensiilor: Ce trebuie să știe românii care se pensionează în 2026 Modificările legislative din sistemul public de pensii survenite în ultimii ani au adus numeroase schimbări. Este important de aceea de înțeles clar ce condiții trebuie îndeplinite, ce documente sunt necesare și cum decurge procedura de stabilire a pensiei. Citește și: Ajutoare […]