Autostrada A1 Lugoj-Deva, lotul 3 s-ar putea deschide săptămâna viitoare – anunț al ministrului Cuc
Autostrada A1 Lugoj-Deva, lotul 3 s-ar putea deschide săptămâna viitoare – anunț al ministrului Cuc
Ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă, că este posibil ca în cursul săptămânii viitoare să deschidă Lotul 3 de autostradă Lugoj Deva, deşi sunt şi vor fi în continuare probleme în cazul acetuia.
„Probabil săptămâna viitoare, am discutat cu domnul Scarlat, vom deschide şi tronsonul 3, Lugoj-Deva Lotul 3.
Acolo era o problemă la cine a condiţionat expertiza ca să putem da drumul la trafic la tablierele unui podeţ unde practic va fi o intervenţie de 2-3 zile, cred că e o problemă cum a fost aşezat acel pod şi riscă să fie anumite probleme la structură. Trebuie intervenit şi vom deschide şi acel lot, cu probleme, de altfel. Am să spun acest lucru până în ultima zi că pe acel lot vor fi probleme în exploatare”, a declarat ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.
CNAIR a executat la jumătatea lunii septembrie garanția constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunțarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea.
La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale. Compania de Autostrăzi a emis o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii în care trebuiau să remedieze şi pentru întârzierile din contract, în valoare de 73 de milioane de lei, iar valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
7 noi centre de expertiză în boli rare certificate în România: „Sunt cazuri complexe, care nu pot fi gestionate fragmentat”
7 noi centre de expertiză în boli rare certificate în România Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare. România ajunge astfel la 58 de centre recunoscute oficial la nivel național. Anunțul a fost făcut miercuri, 25 februarie 2026. Noile centre aprobate sunt: *Spitalul Clinic de Urgență […]
VIDEO | Lup singuratic, filmat într-o pădure din Parcul Natural Apuseni: Imagini inedite, surprinse de rangeri
Lup singuratic, filmat într-o pădure din Parcul Natural Apuseni: Imagini inedite, surprinse de rangeri Un lup singuratic a fost filmat într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, imaginile inedite fiind surprinse de unul din rangeri. Citește și: VIDEO | Imagini SPECTACULOASE în Parcul Natural Apuseni: Cârd de ciute, viței și cerbi tineri, surprins la sfârșit de […]
ACCIDENT incredibil: Un copil de 11 ani și-a accidentat mama după ce a pus în mișcare mașina lăsată de aceasta cu cheile în contact
ACCIDENT incredibil: Un copil de 11 ani și-a accidentat mama după ce a pus în mișcare mașina lăsată de aceasta cu cheile în contact Polițiștii din cadrul Biroul Rutier Sibiu au intervenit, în seara zilei de miercuri, 25 februarie 2026, la un accident rutier produs pe strada Octavian Goga, în apropiere de intersecția cu strada […]