Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții dedicat polițiștilor, pompierilor și jandarmilor
Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții dedicat polițiștilor, pompierilor și jandarmilor
București, 6 aprilie 2022 – Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții alternative, Nova Protect Fond, care se adresează unor categorii profesionale cu un anumit specific: pompieri, angajați în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), polițiști/angajați în cadrul Poliției Române, angajați ai Administrației Penitenciarelor, jandarmi angajați ai Jandarmeriei Române, angajați ai Poliției Locale și ai Poliției de Frontieră, precum și pensionarii din cadrul acestor structuri care au vârsta maximă de 55 de ani.
Investitorii, care fac parte din categoriile profesionale menționate, au dreptul de a subscrie lunar titluri de participare în valoare de minimum 25 de lei. În plus, având în vedere gradul ridicat de risc al activității desfășurate de către aceste categorii profesionale, administratorul fondului de investiții alternative va oferi investitorilor posibilitatea de a beneficia, în anumite cazuri și în condițiile prevăzute în documentele fondului, de o poliță de asigurare, încheiată în numele investitorilor. Plata către investitorii fondului a sumelor asigurate se efectuează de către asigurător în cazul survenirii în viața investitorului a unor evenimente de natura accidentelor de muncă din vină proprie sau nu, cauzatoare sau nu, de invaliditate sau deces.
”Am constatat în ultima vreme o efervescență pe zona fondurilor de investiții, ceea ce demonstrează, alături de creșterea numărului de companii listate, că piața de capital este într-o expansiune accelerată. Fondul pe care l-am autorizat, ce vine cu o ofertă inedită, dar necesară în același timp, ne arată că România se aliniază treptat piețelor care pun la dispoziția investitorilor instituționali sau de retail produse și instrumente financiare cu un grad mai ridicat de sofisticare, care pot contribui la dezvoltarea și la maturizarea pieței de capital autohtone”, a declarat domnul Ovidiu Petru, Director general al Direcției Generale – Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare.
Strategia de investiții a fondului vizează realizarea de plasamente în instrumente financiare tranzacționate pe piețele financiare din România, din spațiul economic european, dar și din țări terțe membre ale G7, respectiv Canada, Japonia, Marea Britanie și SUA, respectând limitele investiționale și politica de investiții stabilite, conform prevederilor legale prin documentele fondului. Expunerea maximă realizată de fond, prin învestiții pe fiecare din bursele pe care acesta va efectua plasamente, poate fi de maximum 80% din totalul activelor sale.
Totodată, politica investițională va fi diversificată și va urmări realizarea de investiții pe piața valorilor mobiliare (acțiuni și obligațiuni), dar și în depozite bancare, instrumente ale pieței monetare, precum și în alte active lichide, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii
Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii Dragoș Pâslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că urmează să fie alimentate cardurile educaționale nou emise, cu suma de 500 de lei, până astăzi, vineri 19 decembrie. În luna ianuarie vor fi emise și încărcate […]
Polițiștii locali vor putea purta BodyCam și alte dispozitive de înregistrare: Vor avea obligația să informeze persoanele vizate că acestea sunt filmate
Polițiștii locali vor putea purta BodyCam și alte dispozitive de înregistrare: Vor avea obligația să informeze persoanele vizate că acestea sunt filmate Polițiștii locali pot folosi mijloace de înregistrare foto – audio – video, prevede un proiect de lege adoptat decizional, miercuri, 16 decembrie 2025, de Camera Deputaților. Legea merge la promulgare. Inițiativa legislativă a […]
Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor
Aproape 400 de milioane de euro din Fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor medicale şi a medicamentelor Casa Naţională Asigurări de Sănătate (CNAS) va putea plăti toate medicamentele, cu şi fără contribuţie personală, şi toate serviciile medicale la zi, în urma suplimentării Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate cu 1,9 miliarde de […]
