Au început lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, secțiunea Sibiu-Boița
Au început lucrările pe lotul 1 al autostrăzii Sibiu-Piteşti, secțiunea Sibiu-Boița
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat luni ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 al secţiunii 1, Sibiu – Boiţa, din cadrul autostrăzii Sibiu – Piteşti, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).
Contractul de proiectare şi execuţie pentru acest lot, cu o valoare de 612,64 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR şi Compania Porr Construct SRL.
Potrivit prevederilor contractului, a fost stabilită o perioadă de 12 luni pentru proiectare, 36 de luni ca perioadă de execuţie a lucrărilor şi 120 de luni perioadă de garanţie.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a apreciat că semnarea ordinului de începere a lucrărilor reprezintă debutul lucrărilor la Autostrada Piteşti-Sibiu.
„Am promis că vom începe lucrările la autostrada Sibiu – Piteşti şi ne ţinem de cuvânt. Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, deschidem noi şantiere pentru obiectivele de infrastructură aşteptate de români. Menţinerea şantierelor deschise şi accelerarea proiectelor majore de infrastructură sunt primordiale în această perioadă. Prin ordinul de începerea a lucrărilor se garantează continuarea acestui obiectiv atât de important pentru infrastructura rutieră din România. Putem spune cu certitudine că au început lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti. Obiectivul este vital pentru economia României, pentru dezvoltarea agenţilor economici din zonă, dar şi prin atragerea de noi investiţii. Proiectele pe care le aşteaptă românii şi pe care le-am asumat prin Programul de Guvernare sunt prioritatea zero a mandatului meu”, a menţionat ministrul Transporturilor.
foto: peundemerg.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ”
România, reacție fermă după amenințările Iranului. MAE: „Teheranul să înceteze aceste atacuri care pun în pericol vieți omenești ” Iranul a avertizat România luni, 16 martie 2026, că va răspunde pe plan politic şi juridic dacă ţara ar permite Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul său pentru operaţiuni împotriva Iranului, relatează Iran International. […]
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor
Vacanța de Paște 2026: Când începe și câte zile libere are vacanța de primăvară a elevilor Vacanța de Paște marchează una dintre pauzele importante din timpul anului școlar și coincide cu sărbătorile pascale, oferind timp pentru relaxare, activități în familie și călătorii scurte. În fiecare an, perioada vacanței de primăvară este stabilită prin structura anului […]
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi. Prognoza ANM
Cum va fi VREMEA în Transilvania și celelalte regiuni din România până în 29 martie 2026: Cald și șanse reduse de ploi Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 16 martie 2026, o prognoză meteo pe regiuni valabilă până în 29 martie 2026. Conform prognozei, vremea va fi caldă, iar șansele de ploi vor fi […]