Rămâi conectat

Actualitate

Atribuțiile președintelui României: În ce condiții poate dizolva Parlamentul și ce urmează după

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Atribuțiile președintelui României: În ce condiții poate dizolva Parlamentul și ce urmează după

Președintele României este garantul respectării dispozițiilor constituționale și se află într-o relație de colaborare cu Parlamentul. În cazul în care această relație se deteriorează și nu mai există puncte comune, șeful statului poate alege să dizolve Parlamentul, lucru ce duce la declanșarea alegerilor anticipate. Această decizie poate provoca, de asemenea, o situație de criză și instabilitate în țară.

Constituția reprezintă legea fundamentală a statului, care definește drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, organizarea puterii legislative, executive și judecătorești și alte aspecte care sunt considerate esențiale pentru buna funcționare a statului.

Apulum Agraria 2025

Ce înseamnă dizolvarea Parlamentului

Potrivit Constituției, președintele și Parlamentul sunt într-o relație de colaborare. De multe ori, deciziile acestora sunt complementare. O relație deficitară între președinte și Legislativ poate duce la o situație de criză și instabilitate.

Dacă președintele și Parlamentul nu sunt pe aceeași lungime de undă, se poate forța declanșarea alegerilor anticipate.

Mai exact, dacă propunerea de premier a președintelui nu ar avea susținere parlamentară, iar Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare, şi dacă au fost respinse cel puţin două solicitări de învestitură, președintele poate dizolva Parlamentul, ceea ce înseamnă desființarea lui.

Poate sau nu președintele României să dizolve Parlamentul?

Articolul 89 al Constituţiei României prevede că:

„După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

Totodată, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

Articolul 90 al Constituţiei, referitor la referendum, arată că:

„Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”.

Ce s-ar întâmpla după dizolvarea Parlamentului

În cazul în care președintele dizolvă Parlamentul, acesta are de parcurs patru etape obligatorii:

  • Propunerea unui candidat eligibil pentru funcția de prim-ministru, persoana propusă trebuind să ceară votul de încredere al Parlamentului asupra programului și întregii liste a Guvernului, în termen de 10 zile de la desemnare;
  • Propunerea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru de către președinte, în cazul în care Parlamentul respinge acordarea votului de învestire a Guvernului, candidatul urmând a parcurge același proces de solicitare a votului de încredere a Parlamentului în termen de cel mult 10 zile de la desemnare;
  • Consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare de către șeful statului în vederea dizolvării Parlamentului, președintele nefiind ținut de opțiunile sau de opiniile acestora;
  • Trecerea la procedura dizolvării Parlamentului, ce poate fi făcută doar după parcurgerea celor trei etape anterior menționate.

După desființarea Parlamentului, sunt organizate alegeri anticipate.

Lista completă de atribuții a președintelui

Rol şi atribuţii

Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 – Constituţia României)

Politica internă

Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Președintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. Daca prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea revoca şi numi pe pe unii membri ai Guvernului numai pe baza aprobării Parlamentului acordată la propunerea primului-ministru.

Politica externă

Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. (Articolul 91 – Constituţia României)

Apărarea țării și securitatea națională

Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate.Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior apărării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. În caz de agresiune armată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. (Articolul 92 – Constituția României)

Alte atribuţii

Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral, numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege, acordă graţierea individuală.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

6 septembrie 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe: Temperaturi de vară toridă

Ioana Oprean

Publicat

în

COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe: Temperaturi de vară toridă Și județul Alba se află sâmbătă, 6 septembrie 2025, între orele 12.00 și 21.00, sub incidența unor atenționări meteo Cod Galben de caniculă. Potrivit meteorologilor, sâmbătă (6 septembrie), în Maramureș, Crișana, în nordul Banatului și în nordul și vestul Transilvaniei se va […]

Citește mai mult

Actualitate

Rețelele sociale, invadate de știri false: După zvonurile despre război, apar scenarii alarmiste privind o nouă pandemie

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Rețelele sociale, invadate de știri false: După valul de zvonuri despre război, circulă acum scenarii alarmiste și manipulări privind o nouă pandemie Rețelele sociale au fost inundate în ultimele zile de o nouă serie de mesaje alarmiste, care susțin, în mod fals, că ar urma o nouă pandemie și că autoritățile pregătesc restricții dure. Valul […]

Citește mai mult

Actualitate

Noi criterii pentru încadrarea în grad de handicap: Măsuri ferme pentru corectitudine și eliminarea fraudelor – proiect

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Noi criterii pentru încadrarea în grad de handicap: Ministrul Muncii a propus măsuri ferme pentru corectitudine și eliminarea fraudelor Ministerul Muncii, în colaborare cu Ministerul Sănătății, propune modificarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, cu scopul de a elimina fraudele și de a aduce mai multă corectitudine în sistemul de protecție socială. Proiectul prevede […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea