Atenționare ANAR pentru administrațiile din Alba și alte județe. Curățenia cursurilor de apă și malurilor: O responsabilitate prevăzută în lege
Atenționare ANAR pentru administrațiile din Alba și alte județe. Curățenia cursurilor de apă și malurilor: O responsabilitate prevăzută în lege
Administraţia Bazinală de Apă Mureş din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” atenţionează administraţiile publice locale din Alba și alte județe privind gestionarea regimului deşeurilor.
*Notă: Fotografiile au fost realizate pe Valea Aiudului de Sus la Aiud, râul Ampoi la Alba Iulia și confluența râului Arieș cu Abrudel, fiind poziționate în ordine menționate de la stânga la dreapta.
În ultima perioadă s-a constatat prezenţa în cursurile de apă, în jurul lacurilor de acumulare şi în zonele de protecţie a acestora, a deşeurilor menajere, vegetale, agricole, forestiere şi chiar industriale.
Au apărut cantităţi masive de ambalaje de hârtie, PET (polietilen tereftalat), aluminiu, deşeuri agricole şi forestiere, mase plastice şi chiar obiecte de uz casnic care din comoditate sau inconştienţă ajung de cele mai multe ori în cursurile de apă sau pe malul lor şi în lacurile naturale sau artificiale.
Citește și: „Groapa de gunoi” dintre Răchita și Strungari: „Punct de atracție” pe circuitul turistic din județul Alba
Aceasta este o poluare mai puţin sesizabilă, dar de regulă acolo unde se aruncă aceste ambalaje se găsesc şi deşeuri menajere care dau un aspect dezolant zonei şi prin fermentare emană mirosuri insuportabile.
Prin intermediul apelor de suprafaţă, mai ales la debite mărite, se transportă cantităţi importante de reziduuri rezultate din activitatea aşezărilor şi aglomerărilor umane. Fenomenul s-a acutizat, în special în zonele rurale, unde modul de implementare a regimului deşeurilor este greoi. Intervenim constant, prin acţiuni de conştientizare şi de verificare şi chiar de voluntariat, pentru reducerea implicaţiilor zonale şi bazinale, pe care depozitarea necontrolată a deşeurilor le poate genera.
Trebuie să amintim că responsabilitatea pentru păstrarea curăţeniei şi igienizarea cursurilor de apă şi a malurilor acestora, revine administraţiilor publice locale care au sarcini şi atribuţii în acest sens, şi care sunt cuprinse în Ordonanţa Guvernului României nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată prin Legea nr. 515 din 12 iulie 2002.
Prin realizarea obiectivelor propuse, prin respectarea celor prevăzute în normativele juridice şi acţionând în concordanţă cu valorile sociale şi morale vom contribui la asigurarea apei pentru toate folosinţele şi vom diminua efectul negativ al acestora. Transmite Administraţia Bazinală de Apă Mureş din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Șeful Armatei Române, despre situația în care Țările Baltice sunt atacate: „Răspunsul NATO e stabilit deja”
Șeful Armatei Române, despre situația în care Țările Baltice sunt atacate: „Răspunsul NATO e stabilit deja” Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a explicat cum ar reacționa România în eventualitatea unui atac asupra uneia dintre Țările Baltice, subliniind că activarea articolului 5 al NATO ar fi automată și fără echivoc, afirmațiile fiind făcute […]
Adio, ghivece din plastic cu flori: După interzicerea pungilor, UE a pus gând rău recipientelor pentru plante
Adio, ghivece din plastic cu flori: După interzicerea pungilor, UE a pus gând rău recipientelor pentru plante Uniunea Europeană înăsprește legislația privind ambalajele din plastic. În cadrul „European Green Deal”, Bruxelles-ul a revizuit Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, cu un obiectiv clar: reducerea masivă a cantității de plastic și orientarea pieței către soluții […]
Vouchere culturale de 250 de lei pentru elevi: Guvernul amână programul până în anul școlar 2027–2028, invocând constrângeri bugetare
Vouchere culturale de 250 de lei pentru elevi: Guvernul amână programul până în anul școlar 2027–2028, invocând constrângeri bugetare Conform Ordonanței de Urgență stabilită de către Guvern, s-a decis suspendarea aplicării prevederilor privind Programul național „Vouchere culturale pentru elevi”, până la începutul anului școlar 2027-2028. Această decizie a motivat necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare în ceea […]
