Astăzi se împlinesc 69 de ani de la abdicarea Regelui Mihai (30 decembrie 1947 – 30 decembrie 2016)
Astăzi se împlinesc 69 de ani de când Regele Mihai a fost obligat să abdice şi să părăsească ţara, astfel că ziua de 30 decembrie – data la care a avut loc și abolirea monarhiei – are o semnificație istorică importantă pentru România.
În noiembrie 1947, M.S Regele Mihai și Regina-Mamă Elena au plecat la Londra, pentru a participa la nunta principesei Elisabeta (regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii), cu Principele Philip. Liderii comuniști români se așteptau ca Regele să nu se mai întoarcă în țară. Deși era conștient de situația în care se afla România, aflată sub presiunea venită de la Moscova, Regele Mihai a hotărât să se întoarcă, asumându-și riscurile acestui gest.
Regele și mama sa au revenit în România în 21 decembrie și Craciunul l-au petrecut la Sinaia. În 30 decembrie Regele a fost chemat de urgență la București. La Palatul Elisabeta liniile telefonice fuseseră dezactivate iar sentinelele din Corpul de Gardă fuseseră dezarmate și înlocuite cu gărzi din ”Divizia Tudor Vladimirescu” fidele comuniștilor. În plus, Palatul se afla în bătaia unei baterii de artilerie care ar fi tras dacă ar fi primit ordin de la comuniști.
La Palat, Regele și Regina Mamă Elena l-au primit în audiență pe prim-ministrul Petru Groza, care era însoțit de secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu Dej. Cei doi i-au cerut Regelui să abdice, în numele ”democratizării și modernizării” țării, iar când acesta le-a spus că poporul nu era în favoarea instaurării republicii, cei doi demnitari au trecut la acuze și amenințări. Pentru a contracara opziția legitimă a Regelui față de actul de abdicare (un document fals în forma și fondul lui), și apelul Regelui la legalitate și la voința poporului, comuniștii au recurs la șantaj, amenințând că, în cazul în care Regele nu ar fi semnat abdicarea, ar fi executat peste 1.000 de studenți anticomuniști care se aflau în arest.
Comuniștii știau că, dacă regele era pregătit să-și asume orice deznodământ, chiar unul tragic, în privința propriei persoane, nu ar fi putut niciodată accepta ca sute de tineri să moară din cauza sa. Asta l-a determinat să semneze actul de abdicare. După ce Petru Groza s-a văzut în posesia decretului semnat (foto) i-a arătat Regelui pistolul pe care îl avea în buzunar.
La 3 ianuarie 1948, Mihai I părăsește România luând drumul exilului. Se întoarce și se stabilește în țară după Decembrie 1989.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]
14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“
14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“ La data de 14 martie, în 1919 s-a născut scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor […]
14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881
14 martie: Parlamentul român votează transformarea României în regat. Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen va fi încoronat rege al României la 10 mai 1881 România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului de Independență din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”. În anul 1881 […]