ASTĂZI: Parlamentarii votează modificări la propriul Regulament. Va fi interzis cu bannere în plen și ca aleșii să filmeze cu telefonul prin toată sala
Camera Deputaţilor şi Senatul va avea marţi, de la ora 12.30, un plen reunit pentru a vota un proiect de lege care aduce modificări Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sensul în care înăspreşte normele referitoare la disciplina parlamentară.
Astfel, este prevăzută diminuarea indemnizaţiei până la 50% timp de 6 luni pentru un parlamentar care foloseşte cartela unui alt senator sau deputat ca să voteze. Aceeaşi sancţiune este prevăzută şi pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau în sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale comisiilor, pentru înregistrarea transmiterea în direct a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a celor două birouri permanente sau a şedinţei comune a comisiilor sau pentru violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar, relatează News.ro.
Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în sensul diversificării şi înăspririi normelor referitoare la disciplina parlamentară, cu scopul corelării dispoziţiilor sancţionării şi prevăzute de legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi de Regulamentele celor două Camere.
Astfel, propunerea legislativă propune introducerea a trei noi alineate la articolul 40 care prevăd:
„(3) Cardul de vot electronic care permite deputatului sau senatorului accesul la mijloacele electronice de vot este personal. Utilizarea acestuia de către o altă persoană este interzisă.
(4) Este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a birourilor permanente sau a şedinţei comune a comisiilor, prin alte mijloace decât prin mijloace electronice aflate în dotarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului ori prin mijloace electornice utilizate de mass-media acreditate de Camera Deputaţilor ori, după caz, de către Senat. Prin excepţie de la teza anterioară, deputaţii sau senatorii pot transmite sau înregistra şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi şedinţa comună a comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau, în cazul celor neafiliaţi, în perimetrul alocat acestora.
(5) În sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale celor două birouri permanente ori şedinţele comune ale comisiilor sunt interzise:
a) participarea la desfăşurarea unui banner;
b) utilizarea violenţei fizice împotriva unui deputat senator sau alt demnitar;
c) utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unul deputat, senator sau alt demnitar.
Este modificat şi articolul 41 prin această iniţiativă legislativă după cum urmează: „Preşedintele cheamă la ordine deputaţii şi senatorii care tulbură dezbaterile sau creează agitaţie. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persistă şi poate să dispună evacularea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor şedinţei comune, inclusiv pentru încălcarea interdicţiilor prevăzute la art. 40 alin. (3)-(5).”
Printre sancţiunile prevăzute se numără diminuarea indemnizaţiei până la 50% timp de 6 luni.
Încălcarea noilor interdicţii prevăzute de către proiectul de lege constituie abatere disciplinară şi va fi sancţionată cu următoarele lucruri:
„a) diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% pe o durată de maximum 6 luni, pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic a altui deputat sau senator, pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau în sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale comisiilor, pentru înregistrarea transmiterea în direct a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a celor două birouri permanente sau a şedinţei comune a comisiilor, cu excepţia prevăzută la art. 40 alin. (4), teza a II-a, pentru violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;
b) reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde pe intervenţia pentru o perioadă de până la 3 luni în cadrul şedinţelor comune ale celor două Camere, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare pentru utilizarea violenţei verbale, constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;
c) retragerea şi punerea la dispoziţia secretarului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului pentru o perioadă de până la 6 luni a personalului angajat şi a autoturismelor repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor şi Senatului, începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei.
Abaterile care implică aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (2) se constată de către comisia problemelor de disciplină la nivelul Camerei al cărui membru este parlamentarul a cărui sancţionare se propune, la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senatori. Sesizarea se adresează preşedintelui Camerei respective în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei”.
Modificarea acestui Regulament vine şi în contextul unor proteste ale unor parlamentari ai AUR în unele plenuri ale Camerei Deputaţilor.
De asemenea, la votul de luni, din plenul reunit, pe proiectul de lege care prevede eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă a fluierat în şedinţă şi a făcut scandal, încercând să oprească dezbaterile.
De asemenea, ea întrerupt declaraţiile de presă ale premierului Marcel Ciolacu de la Parlament, după ce plenul reunit al Camerei şi Senatului a adoptat proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarulor. Şoşoacă l-a făcut dictator pe liderul PSD, „grobian” şi „trădător de neam şi ţară”. În schimb, Ciolacu i-a transmis senatoarei că este „o mincinoasă ordinară”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri
Prețuri ca în Elveția în supermarket-urile din România, dar salarii de 6 ori mai mici: Exemple de prețuri În România mai avem puțin până să ajungem să avem aceleași prețuri ca în Elveția, după luni consecutive de creștere a inflației. Când merg la supermarket, mulți cetățeni pot observa că au ajuns să pună din ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi