Curier Județean

Asociația SM Speromax Alba: Oamenii cu suflet mare completează formulare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit!

Ioana Oprean

Publicat

în

E usor sa te implici! Până pe 15 martie, poți direcționa 3,5% din impozitul pe venit către Asociația SM Speromax Alba, susținând astfel persoanele suferinde de scleroză multiplă. Sumele astfel obținute vor fi folosite pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de zi cu zi ale pacienților cu SM din județul Alba.

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 1931 din 26 aprilie 2018, privind plata contribuțiilor sociale, poți direcționa cota de 3,5% pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii. Astfel, poți alege să redirecționezi o parte din impozitul care ajunge la stat, către Asociația SM Speromax Alba și, implicit, către pacienții care suferă de scleroză multiplă. Aceast demers nu implică cheltuieli suplimentare din parte angajatului sau angajatorului, reprezintând o cotă din impozitul pe care statul o oprește obligatoriu și o redistribuie oricum serviciilor sociale.

Procedura este simplă. Formularul, precum și instrucțiunile de completare a acestuia, le poți găsi pe site-ul www.smalba.ro. După completarea lui, acesta trebuie depus la circumscripția fiscală de care aparțineți și/sau la sediul Asociației SM Speromax Alba între orele 08:00 – 16:00.

De mai bine de 11 ani, Asociația SM Speromax Alba reușește să furnizeze servicii de calitate, pliate pe nevoile reale ale pacienților cu scleroză multiplă. Sprijinul din partea comunității este esențial pentru punerea în practică a tuturor proiectelor asociației.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani.  El […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult