Proprietarii locuinţelor mai pot încheia asigurările obligatorii împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor până la 15 iulie 2011. În cazul în care depăşesc acest termen,...
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Alba informează că, prin OUG 117/2010 pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale au...
Consiliul local al oraşului Cugir a adoptat în procedură de urgenţă, la finele anului trecut, o hotărâre privind aprobarea „Planului local de acţiune pentru protecţia apelor...
La prima reuniune a Comitetului de coordonare a administraţiei agricole au fost abordate principalele probleme cu care se confruntă în prezent instituţiile cu atribuţii în acest...
Având în vedere prevederile Legii 287/2010 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 şi ale Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, CJP...
După ce Consiliul Local Cugir a respins proiectul de hotărâre referitor la aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, privind „Amenajare Hidroenergetică pe Râul Mare” şi pârâul Boşorog,...
De câţiva ani la Bucureşti, în data de 2 ianuarie se desfăşoară Crosul „Anului Nou”, competiţie rezervată atleţilor veterani, ce s-a disputat pe distanţa de 1500...
Selecţionata tricolorilor Under 19 are obiectiv clasarea pe unul dintre locurile 1-4 la CE 2011 de la Bucureşti şi implicit calificarea la CM Under 20 din...
Anii trec odată cu greutăţile avute sau cu cele ridicate, nu-i aşa? Peste tot se adună, se scade, se analizează şi în mod implicit se merge...
Vineri l12.45: Schi alpin, CM la Altenmarkt-Zauchensee, feminin, coborâre, la Eurosport. l13.30: Tenis, turneul ATP la Chennai, sferturi de finală, la Sport 1. l20.30 şi 21.45:...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666