Rămâi conectat

Sport

Bilanţul anului 2010 pentru Federaţia Română de Powerlifting

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Anii trec odată cu greutăţile avute sau cu cele ridicate, nu-i aşa? Peste tot se adună, se scade, se analizează şi în mod implicit se merge mai departe. Pentru unii, 2010 a semănat cu Moş Crăciun plin de vise şi speranţe dar cu rezultate puţine, pentru alţii din contră, 2010 a însemnat îndeplinirea planului competiţional şi chiar depăşirea lui (vezi Gyoparos Kupa). Într-un context economic destul de complicat, FRP a reuşit prin politicile de management sportiv atent implementate să asigure finanţarea minimală a fiecărei competiţii pe care a organizat-o sau la care şi-a trimis reprezentanţi, un lucru pe care suntem siguri, nu toate federaţiile au reuşit să-l facă.
Sprijinul acestui sport s-a dovedit o dată în plus puternic şi dătător de speranţă în sensul în care tot mai mulţi tineri se îndreaptă cu încredere spre practicarea acestui sport. Aceasta este adevărata noastră bogaţie chiar dacă reprezentaţii federaţiei nu se plimbă prin ţară cu maşini scumpe. Ştim că pentru mulţi e nepotrivit să spui că reprezentăm un sport cu mult suflet însă gândiţi-vă ce lucru valoros cunoaşteţi în această viaţă care să nu aibă nevoie de mult suflet pentru a reuşi? În cifre bilanţul arată bine, pe tot teritoriul ţării înfiinţându-se cluburi de profil cu aspiraţii serioase. În raport cu comunităţile locale, powerliftingul a câştigat în 2010 o poziţie pe care nu o avea înainte, aceea de transparenţă prin rezultate nu prin promisiuni. Deşi a fost un an de căutări nu a fost un an de rătăcire prin zeci de proiecte neîndeplinite. Ceea ce am putut face am făcut şi asta ne dă liniştea necesară pentru 2011, un an în care în mod sigur strălucirea medaliilor va îndeplini visul unor mari sportivi pe care încă nu-i puteţi intui pentru că se antrenează discret pentru marea performanţă. 2010 a reprezentat pentru noi un nou element de evoluţie, un an în care am securizat tot ceea ce putea fi securizat la nivel de valoare individuală dar şi de grup. Am asigurat un climat propice performanţei chiar dacă succesul naşte multă invidie.
Suntem convinşi că reuşita unora dintre noi nu poate fi contabilizată atât de uşor însă când ne gândim la 2010 ne gândim la mulţimea de medalii cucerite de tineri care înţeleg sacrificiul şi puterea de muncă. Ceea ce s-a născut în sufletul acestora nu poate fi prins într-un proiect de hotărâre al niciunei instituţii din România însă e o mare lecţie pentru cei care înţeleg sportul ca pe un factor marginal. Nu avem de făcut urări şi nici promisiuni pentru 2011, avem însă o dorinţă ca în anul pentru care avem atâtea vise să fiţi toţi aşa cum sunteţi în gândurile voastre. Ştim că nu sună a urare însă Federaţia Română de Powerlifting nu trebuie să fie neapărat o şcoală de bune maniere ci o şcoală pentru caractere adevărate.
Biroul de presă al Federaţiei Române de Powerlifting


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premiere a echipei de fotbal U19 de la CSM Unirea Alba Iulia: Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de autoritățile locale Primarul Gabriel Pleșa, viceprimarul Marius Filimon, Radu Urcan – directorul CSM Unirea, președintele secției de fotbal Mihai Dăscălescu și directorul sportiv Dan Iordăchescu au înmânat, marți, 1 iulie 2025 echipei […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotători de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale de copii Reprezentanții Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia au participat în ultima perioadă la Campionatele Naționale de Copii, întreceri de anvergură desfășurate la două categorii de vârstă. Citește și: FOTO: LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Flykick la înot! 31 de medalii de aur […]

Citește mai mult

Sport

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină

Ziarul Unirea

Publicat

în

România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea