În cursul zilei de 6 martie la sediul SC UM Cugir SA prefectul de Alba, domnul Ştefan Bardan a convocat o întâlnire între reprezentanţii acestei societăţi...
Zeci de arderi de vegetaţie uscată de pe dealuri şi terenuri dau de furcă zilnic, în această perioadă pompierilor ISU Alba. Numai într-o singură zi, respectiv...
De curând, la Bucureşti a avut loc etapa finală a Campionatului Naţional de Cadeţi la atletism, întrecere la care CSŞ Blaj a participat cu 6 sportivi...
Un accident rutier a avut loc vineri, în jurul orei 13.00 pe strada Avram Iancu din oraşul Teiuş. Două autoturisme au intrat în coliziune iar în...
În timp ce majoritatea locuitorilor din Sebeş erau prinşi cu sărbătorirea Zilei Femeii, alţi oameni cu care soarta a fost mai puţin generoasă, încercau să fure...
Joi 8 Martie, o zi parcă aleasă să aducă bucurii femeilor, la Cugir şi-a deschis oficial porţile o secţie de croitorie destinată confecţionării de geci şi...
Cadrele didactice universitare se mai pot înscrie până vineri, 9 martie, inclusiv, la sediul Rectoratului Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (UAB), pentru a putea participa...
Prefectul Ştefan Bardan ne-a pezentat stadiul aplicării în judeţul Alba până la data de 1 martie 2012 a prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile...
Cu ocazia desfăşurării activităţilor informale şi non-formale în cadrul săptămânii 2 – 6 aprilie, intitulată generic „Şcoala altfel” , program iniţiat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului...
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va derula şi în acest an de învăţământ programul „Şcoala europeană”, ajuns la a IX-a ediţie. Competiţia pentru obţinerea certificatului...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea