Consiliul local al municipiului Alba Iulia este convocat, în şedinţă ordinară, pe data de 29 august 2017. Între proiectele de pe Ordinea de zi se află:...
Peste 350 de absolvenți de liceu sunt așteptați, miercuri, la proba obligatorie a profilului – matematică și istorie – din cadrul sesiunii de toamnă a examenului...
Ministrul Muncii a declarat, marţi, că noua lege a pensiilor va prevedea că femeile cu trei sau mai mulţi copii se vor putea pensiona cu şase...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, în perioada 21 august, ora 9:00 – 06 octombrie 2017, ora 17:00, se depun...
Osemintele a trei partizani anticomuniști, care au murit în 1949 într-o confruntare armată cu trupe ale Securităţii, au fost descoperite, marți, la Cricău, județul Alba, într-o...
Prestațiile sociale ale tuturor celor 786.546 de persoane cu dizabilități din România vor fi mărite considerabil de anul viitor, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și...
Creşterea salarială din sistemul de educaţie va fi de 20-25%, în 2018, nu de 50% cum se vehiculează în spaţiul public, atrag atenţia reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor...
Cu 4 zile înaintea startului oficial al Ligii a 3-a, pe „Cetate”, în faza a doua a Cupei României este programat duelul Unirilor din Seria a...
Tot mai multe persoane ajung la medic din cauza anxietăţii şi a depresiei. Psihologii spun că niciodată nu au mai avut atât de mulţi pacienţi cu...
Un cuplu de tineri din Alba a trecut printr-o adevărată aventură pentru a-şi programa data cununiei civile. Revoltaţi de faptul că au trebuit să aştepte la...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666