Consilierii locali din Alba Iulia s-au întrunit, astăzi, de la ora 13.00, în ședință ordinară, la sediul Direcției Programe din cadrul aparatului de specialitate a primăriei,...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a transmis locurile de muncă vacante la data de 28 august 2018, în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș,...
Se spune că omul gospodar este recunoscut după cum arată curtea şi porţiunea din faţa casei. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Căminul Cultural din...
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2018, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii...
[30.08.2018] COMUNICAT DE PRESĂ La Sebeș a început implementarea proiectului ”Parteneriat pentru acces egal la educație”, cod 107777 Proiectul implementat de către Municipiul Sebeș este cofinanțat...
Se circulă bară la bară în zona Sântimbru, pe DN1, din cauza unui accident rutier, în care au fost implicate, din primele date, un autoturism și...
Începând cu data de 3 decembrie, europenii vor putea să facă achiziţii online fără să fie supuşi unor discriminări nejustificate, oriunde s-ar afla în UE. Europenii...
Aproximativ 2,2 milioane de euro va investi administrația locală din comuna Lopadea Nouă pentru a „scoate la asfalt” ultima localitate pe care o administrează. Satul Ocnișoara,...
Reguli mai aspre la ITP: dacă până de curând se putea efectua inspecţia tehnică periodică la autoturisme cu aceste defecte, în prezent toate maşinile sunt respinse....
Ajuns la a treia ediție, Șureanu Bike Fest este mai mult decât o competiție ciclistă, este o întâlnire între iubitori ai muntelui și pasionații de pedalat....
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea