Procentul românilor care își achită cu greu facturile a crescut la 70%, numărul ”restanțierilor” fiind mai mare decât în anul 2013, potrivit unui studiu, publicat de...
Potrivit proiectului Strategiei naţionale privind reducerea sărăciei, pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice unul din cinci români, adică aproape...
Aproape cinci milioane de români, adică unul din cinci conaționali, sunt săraci sau trăiesc la limita sărăciei, potrivit rezultatelor unui raport realizat recent de Guvern. Cei...
Un procent semnificativ din populația județului Alba, respectiv 22.391 de familii, au beneficiat în lunile de iarnă a anului trecut de ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Suma...
Aproape jumătate dintre români, mai precis 43%, au datorii la bănci, conform unui studiu realizat la comanda Kruk România, firmă care se ocupă de recuperarea de...
Modificările Codului Fiscal, care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie aduc şi modificări ale unor declaraţii fiscale pe care contribuabilii trebuie să le depună...
În atenția ONG-urilor, partidelor politice, cultelor religioase, patronate, organizații sindicale, persoane juridice fara scop patrimonial: Marți este termenul limită pentru depunerea bilanțurilor la Finanțe. Deși termenul...
*Alba atacă Cetatea Băniei *Sâmbătă, ora 16.15, SCMU Craiova – Volei Alba Blaj Sâmbătă, 12 ianuarie, Sala „Ion Constantinescu” din Craiova va găzdui un interesant cuplaj...
Deputatul de Alba, Dan Coriolan Simedru, a atacat dur conducerea Primăriei Alba Iulia în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri la sediul PNL. Acesta s-a...
CSU Alba Iulia va întâlni în semifinalele Cupei României pe Sepsi Sf. Gheorghe, conform tragerii la sorţi de ieri de la sediul Federaţiei Române de Baschet....
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666