Curier Județean

Dimensiunea sărăciei locuitorilor din Alba: peste 22.000 de familii nu își pemit să își încălzească căminul din veniturile proprii

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un procent semnificativ din populația județului Alba, respectiv 22.391 de familii, au beneficiat în lunile de iarnă a anului trecut de ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

Petrecerea Divorțaților

Suma pentru această subvenție plătită prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba (AJPIS Alba), instituţie deconcentrată aflată în subordinea ANPIS/Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a fost de 7.094.032 de lei.

Numărul ajutoarelor sociale, a celor alimentare sau puzderia de magazine secon-hand apărute în ultimii ani sunt doar câteva aspecte ce conturează dimensiunea sărăcirii populației județului Alba, într-un context în care taxele și impozitele se majorează, facturile la curent și gaz cresc, șomajul crește și el, iar perspectiva redresării economice rămâne așteptată. Potrivit datelor UE, România continuă să fie în topul sărăciei în Europa.

Vezi mai jos sumele și categoriile de beneficiari din județul  Alba care au au primit ajutoare sociale, în anul 2012! În total au beneficiat de diferite forme de alocații, subvenții, ajutoare, 134.902 de persoane, pentru care AJPIS Alba a efectuat plăți în valoare de 154.950.719 de lei.

BENEFICIU

NR. MEDIU BENEFICIARI

SUMA PLĂTITĂ (lei)

Alocaţia de stat pentru copii

64.219

47.070.262

Alocaţie pentru susţinerea familiei (ASF)

4.811

3.522.375

Alocaţie de plasament

670

840.325

Indemnizaţie creştere copil OUG 148 + OUG 111

3.323

33.245.104

Stimulent de inserţie OUG 148 +OUG 111

267

1.322.238

Indemnizaţie lunară pentru persoanele cu handicap de tip HIV/SIDA

14

65.832

Ajutor social (L 416/2001)

4.957

10.576.192

Ajutor pentru încălzirea locuinţei (L 416/2001)

22.391

7.094.032

Indemnizaţii handicap, buget complementar, indemnizaţii însoţitori,

29.962

46.481.918

Subvenţii acordate asociaţiilor şi fundaţiilor (L 34)

4.258

4.326.293

Cheltuieli de funcţionare Programe de Interes Naţional

30

406.148

TOTAL

134.902

154.950.719


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C

Ioana Oprean

Publicat

în

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]

Citește mai mult