Primăria Alba Iulia a demarat procedura de achiziție publică privind contractarea serviciilor de ridicare, transport și descărcare la locul de depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe...
Percheziţionaţi, anchetaţi, judecaţi, iar în final achitaţi. Povestea unei familii din Vurpăr, anchetate şi judecate pentru că a crescut cânepă în grădină. Doi soți din satul...
Administrația locală din Alba Iulia nu este nevoită să majoreze taxele și impozitele locale pentru a plăti noile salarii ale angajaților. Potrivit proiectului privind aprobarea nivelurilor...
Circa 1.000 de persoane au format duminică, 29 octombrie, un lanț uman în jurul Parlamentului, în semn de protest față de legea vaccinării obligatorii adoptată recent...
La sfârşit de octombrie, pe lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda, în zona uneia dintre cele mai spectaculoase lucrări, podul peste Mureş, lucrările avansează, chiar dacă nu...
La Blaj, ca la Hollywood: Autoritățile vor scrie cu litere uriașe numele orașului pe dealul de sub crucea lui Iancu. Va fi iluminat pe timp de...
Pompierii din Alba Iulia au fost chemați să intervină duminică, în jurul oei 18.40, pentru singerea unui incendiu izbucnit în localitatea Presaca Ampoiului din comuna Meteș....
Un accident rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 18.20, pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia, în zona Bazinului Olimpic. Din primele informații, o femeie de...
Iarna și-a intrat deja în drepturi în Munții Șureanu. Ninge viscolit încontinuu, de azi noapte, iar stratul de zăpadă a ajuns să măsoare 10 centimentri duminică...
A băut împreună cu fratele său, după care l-a ÎNJUNGHIAT cu un briceag. Bărbat din comuna Cergău, condamnat la 4 ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea