Ministerul Finanțelor Publice analizează posibilitatea ca opțiunea pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venit pentru o anumită entitate să rămână valabilă maximum trei ani, dacă...
Prima persoană cu dizabilităţi din lume acceptată la 6633 Arctic Ultra, considerată cea mai dură competiţie la nivel mondial, ultramaratonistul aiudean Polgar Levente pleacă astăzi spre...
Numărul autoturismelor noi, hibride și electrice 100%, vândute în România a ajuns la 193 de unități, în ianuarie 2018, în creștere cu 70,8% în comparație cu...
Potrivit unei informări publicate vineri pe site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 71....
Primăria Municipiului Sebeş, prin Compartimentul Protecţie Civilă, anunţă cetăţenii că în baza prevederilor Legii nr. 481 privind protecţia civilă, republicată, precum şi a actelor de autoritate...
O mașină în care se aflau trei persoane s-a răsturnat, vineri, într-o râpă, în zona barajului de la Mihoiești din Munții Apuseni. Acestea au ieșit cu...
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat vineri, 2 martie 2018, în cadrul reuniunii săptămânale a Comitetului de Coordonare a Sistemului național de gestionare...
Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia organizează luni, 5 martie 2018, de la ora 9.30, Ziua porţilor deschise, eveniment la care sunt invitaţi să participe...
SC APA CTTA SA ALBA anunta ca in data de 06.03.2018, incepand cu ora 7.00, se vor efectua lucrari de spalare a tronsonului Teius-Girbova(Ţifra), din aductiunea...
Rezultatele la olimpiada județeană de limba germană, în Alba, după contestații. Patru elevi din Alba Iulia și Sebeș, de clasele IX-XII, s-au calificat la faza națională...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea