Aproape jumătate dintre autovehiculele verificate de polițiștii din Blaj aveau defecţiuni tehnice
Miercuri, 12 noiembrie, poliţiştii rutieri din Blaj împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Alba au organizat pe raza de competenţă, o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor.
Potrivit IPJ Alba, “cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 28 de autovehicule, la 13 dintre ele fiind identificate defecţiuni tehnice.
De asemenea au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.340 lei, 13 dintre acestea pentru defecţiuni tehnice iar 11 pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Complementar sancţiunii contravenţionale aplicate conducătorilor auto, în 9 dintre cazurile de autovehicule identificate cu defecţiuni tehnice, a fost luată măsura retragerii certificatului de înmatriculare.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie
Duminica Sfintei Cruci 2026, simbol al jertfei, al speranței și al biruinței asupra suferinței. Tradiții pe 15 martie Duminica Sfintei Cruci 2026 este sărbătorită în calendarul ortodox pe 15 martie și reprezintă unul dintre cele mai importante momente spirituale din Postul Paștelui. Această zi are o semnificație profundă pentru credincioși, fiind dedicată cinstirii Sfintei Cruci […]
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice
Una din cinci gospodării din România, sub pragul sărăciei, după plata energiei: Raport al Observatorului Român al Sărăciei Energetice Aproximativ una din cinci (21,1%) gospodării din România ajunge sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, potrivit celui mai recent raport anual publicat de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE). Datele reliefează impactul semnificativ […]
VIDEO | Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural
Cum va fi transformată o fostă reședință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu în hub cultural Consiliul Județean Timiș a emis dispoziția de expropriere pentru clădirea Vilei Internațional, cunoscută drept fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu din Timișoara. Clădirea, situată pe bulevardul C.D. Loga, a fost lăsată în paragină mai bine de două […]