Aproape 70% din părinții români vor ca școlile să rămână deschise, indiferent de incidență: STUDIU
Părinții care au participat la un sondaj făcut de Federația Asociațiilor de Părinți cred că virusul Sars-Cov-2 nu ar trebui să perturbe anul școlar. Aproape 50.000 de părinți, dintr-un total de 70.000, sunt de acord să-și trimită copiii la școală, chiar și atunci când rata de infectare este mai mare de trei cazuri la mie.
„Rostul nostru nu este să decidem în această situație, pentru că ați văzut că sunt tabere și sunt tabere puternice. Și, de aceea, spunem că noi nu am făcut altceva decât să consultăm, să vedem care sunt percepțiile lor“, spune Cristache Iulia, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.
Mai mult de jumătate dintre părinți cred că copiii lor nu au reușit să înțeleagă o bună parte din materia predată. În aceste condiții, orele remediale sunt singura soluție, cred părinții. În același timp, peste 40% dintre ei sunt îngrijorați de sănătatea psihică și fizică a copiilor. Cât despre testare, peste jumătate dintre părinți sunt de acord cu testele non-invazive.
Printre ei se numără și Cristina, mama unui băiat de clasa a 8-a. „Punctul meu de vedere este pentru aducerea copiilor la școală, chiar și peste 3 la mie, cu prelevarea probelor de salivă, testelor cu saliva, dar cu acordul părinților“, spune Cristina Dospinescu, părinte.
Sursa: alephnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]