Anunț INFP: 160 de replici au avut loc după cutremurul de ieri, din Gorj
Anunț INFP: 160 de replici au avut loc după cutremurul de ieri, din Gorj
INFP face publice informații alarmante. Cutremurul de 5.7 grade produs ieri în Oltenia a avut nu mai puțin de 160 de replici, din care circa 60 s-au petrecut astăzi, de la orele dimineții, asta pentru că în jurul orei 10 INFP anunța că au fost înregistrate 95 de replici.
INFP a anunțat 95 de replici de dimineață
Specialiştii INFP au precizat, miercuri, că seismul cu magnitudinea de 5,7 produs în judeţul Gorj a avut până acum 94 de replici, de intensitate mai mică, iar acestea vor continua să se producă în zilele următoare. Estimările cu privire la zona seismică Gorj au fost depăşite, întregul fenomen urmând a fi analizat în perioada următoare, odată cu montarea de noi echipamente. Oficialii INFP au precizat că nu există nicăieri în lume modalităţi de prezicere a cutremurelor.
”Ieri, la ora 15:16 minute, s-a produs un alt cutremur cu magnitudine 5,7 urmat de peste 94 de replici până în prezent. Intensitatea epicentrală la al doilea cutremur a fost de 6 grade spre 7 grade, au fost localităţi în zona epicentrală unde intensitatea a depăşit 7 grade. Cutremurul s-a simţit pe o arie foarte mare, până în Serbia, Ungaria, la Cluj, în zona de nord a României”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al INFP, Constantin Ionescu.
Secialiştii institutului care l-au însoţit au explicat faptul că activitatea în zona seismică Gorj s-a intensificat foarte mult în ultima perioadă.
”Este o zonă seismică cunoscută, are o activitate în general slabă şi moderată de-a lungul timpului. Ceea ce s-a întâmplat ieri şi alaltăieri este o intensificare deosebit de mare a acestei activităţi în zonă. Este, practic, cea mai mare activitate seismică înregistrată în decurs de vreo 200 de ani de când aveam noi înregistrări. Din acest punct de vedere a reprezentat o surpriză, să zicem, în sensul că calculele noastre indicau pentru această zonă o intensitate maximă de 5,5”, au precizat specialiştii INFP.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”
Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]
FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026
Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
