Actualitate

Angajaţii din sistemul de asistenţă socială ar putea să se testeze pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze: Ce a spus Ministrul Muncii

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajaţii din sistemul de asistenţă socială ar putea să se testeze pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze: Ce a spus Ministrul Muncii

Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că angajaţii din sistemul de asistenţă socială se vor testa pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie.

„Am propus, ca Minister al Muncii, ca personalul angajat din sistemul de asistenţă socială, public sau privat, să prezinte, dacă interacţionează cu beneficiari, o dovadă fie a vaccinării, fie a trecerii prin boală, fie o contraindicaţie de la medicul de familie. Dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, atunci testarea se realizează pe banii angajaţilor. E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament, şi anume apărarea sănătăţii persoanelor care se află în situaţii dificile. Vorbim de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici. Mai mult decât atât, în sistemul de stat, statul plăteşte oameni ca persoanele acestea să fie sprijinite. Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol. Am primit comentarii de la Ministerul Justiţiei că ar fi nevoie de un proiect de lege şi atunci am transformat Ordonanţa de Urgenţă în proiect de lege şi aici avem nişte rigori de timp pe care trebuie să le respectăm: un număr de zile în transparenţă pentru ca, apoi, să fie adoptat de Guvern”, a declarat Turcan.

Întrebată dacă susţine vaccinarea obligatorie, ministrul Muncii a spus că trebuie să existe responsabilitate atât personală, cât şi mai ales pentru cei din jur.

„Eu cred că oamenii trebuie să valorifice la maximum acest atu uriaş pe care îl avem, acela de acces gratuit, în orice moment, la vaccinare. Dacă nu facem lucrul acesta, nu punem în pericol doar viaţa celor care nu accesează vaccinarea, ci pur şi simplu viaţa tuturor celor din jur. Uitaţi-vă la mutaţiile pe care le-a suferit virusul, la amploarea valului 4 şi cred că fiecare om cu responsabilitate şi pentru propria persoană, dar mai ales pentru cei din jur ar trebui să acceseze vaccinarea”, a subliniat ministrul de resort.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut, vineri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), o întâlnire prin videoconferinţă cu directorii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială pe tema Legii consumatorului vulnerabil.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura Guvernul a adoptat majorarea salariului minim brut pe economie, decizie care va avea efect și asupra cuantumului amenzilor rutiere aplicate în România. Valoarea punctului de amendă se modifică automat începând cu data de 1 iulie 2026. Punctul de amendă […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 2026: „Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 2026: „Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre” Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre, iar forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare, afirmă premierul Ilie Bolojan […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar Aproape 8 milioane de lei este valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma controalelor efectuate în perioada 9-13 martie 2026 la peste 1.600 de operatori din domeniul alimentar. În urma controalelor au […]

Citește mai mult