Ştirea zilei

Alocațiile vor CREȘTE la 243 de lei de la 1 ianuarie 2022: OUG, adoptată de Guvern

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi, după ședința de Guvern, Premierul Florin Cîțu a anunțat că alocațiile vor crește la începutul anului 2022. Ordonanța de Urgență care prevede amânarea majorării alocațiilor cu 20% până la 1 ianuarie 2022 a fost adoptată de Guvern. Astfel, de la această dată, alocațiile vor crește la 243 de lei. Premierul Florin Cîțu a declarat că după această dată se va aplica și indexarea alocațiilor cu rata inflației. Potrivit OUG, această indexare se va face din 2023, deși în Parlament s-a decis indexarea alocațiilor de la începutul anului viitor.

Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern nu prevede nicio altă majorare a alocațiilor după dată de 1 ianuarie 2022, deși anul trecut executivul Orban, cu Florin Cîțu ministrul al Finanțelor, a decis majorarea alocațiilor în cinci etape cu 20%, astfel încât la finalul calendarului, în iulie 2022, alocațiile să fie dublate. Până acum, alocațiile au crescut cu 20% la începutul anului, iar următoarea etapă, cea de la 1 iulie 2021, a fost amânată prin actuala ordonanță de urgență pentru 1 ianuarie 2022.

Întrebat despre calendar și dublarea alocațiilor, premierul Florin Cîțu a declarat: „Nu știu de ce ne legăm de dublare, eu vreau să crească mult mai rapid. S-ar putea să ajungem mai repede. Și nu la dublare, chiar la triplare.”

Ce prevede OUG

  • majorarea alocațiilor la 243 de lei de la 1 ianuarie 2022 pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani;
  • majorarea alocațiilor la 486 de lei de la 1 ianuarie 2022 pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • nicio altă majorare pe parcursului anului;
  • indexarea alocațiilor cu rata inflației din ianuarie 2023.

Potrivit OUG 123/2020 adoptată anul trecut de Guvernul Orban, alocațiile ar fi trebuit dublate potrivit unui calendar în cinci etape. Alocațiile au crescut cu 20% la 1 august 2020, o nouă majorare de 20% intrând în vigoare la 1 ianuarie 2021. Alte majorări prevăzute de guvern erau la 1 iulie 2021, 1 ianuarie 2022 și 1 iulie 2022. La finalul calendarului de majorare, alocația pentru copii ar fi ajuns la valoarea de 300 de lei.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult