Politică Administrație

Alin Ignat: PNL luptă responsabil pentru îndreptarea legii electorale în timp ce PSD amenință pueril pentru a o menține strâmbă

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD continuă politica împotriva cetățeanului și în 2016, de această dată, în episodul restrângerii drepturilor electorale la alegerile locale din acest an. Pe sistemul „daca bolnavul nu s-a tratat mai devreme, lăsați-l să moară”, Dragnea militează puternic pentru menținerea legii electorale în forma actuală, cu alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, motivând fără substanță că, deși nu e împotriva sistemului cu două tururi, e târziu pentru a face o schimbare acum.

Alin Ignat01

Astfel, dacă președintele PSD ar fi fost medic, confruntându-se cu un pacient care s-a tratat inițial necorespunzător, dar dorește să înceapă un tratament adecvat, domnul Dragnea l-ar fi admonestat superior și l-ar fi refuzat, concluzionând cu un nimerit „așa îți trebuie, acum e prea târziu”. Liviu Dragnea ignoră și faptul că, în prezenta așezare legislativă, vom avea cazuri de primari aleși cu un scor ce poate ridica probleme grave de legitimitate, aspect prezentat pertinent în trecut chiar de colegii săi de partid, Valeriu Zgonea, Georgică Severin și Daniel Savu.

Partidul Național Liberal nu poate fi de acord cu o astfel de abordare ce dă o lovitură serioasă reprezentativității aleșilor locali și, deci, unui principiu de temelie al democrației. PNL nu face altceva decât să fie consecvent cu opinia susținută în Comisia de Cod Electoral din Parlament, în favoarea alegerilor în două tururi de scrutin, opinie respinsă, la acea vreme, de majoritatea deținută de PSD și aliații săi. Credem, de asemenea, că schimbarea în bine a unei legi, în speță prin a da posibilitatea ca cetățenii să-și aleagă primarul cu majoritate de voturi, nu trebuie să fie restricționată sub vreun aspect, temporal sau de altă natură, ci, dimpotrivă, să fie susținută, mai ales în măsura în care aduce beneficii importante sistemului electoral. PSD, în loc să se situeze de partea electoratului, amenință lacrimogen cu boicotarea alegerilor locale și, astfel, își nesocotește și își sacrifică proprii aleși locali. Din punctul nostru de vedere, Partidul Social Democrat, prin Liviu Dragnea, nu face altceva decăt să-și dea și azi măsura neseriozității și să confirme groapa ce se cască între socialiștii logofătului de Teleorman și alegătorii din România. Dar, când vedem cât preț pune liderul PSD pe primarii din propria ogradă, nimic nu ne mai miră, ne interogăm în sine totuși pe cine mai reprezintă acesta?

Alin Ignat, purtător de cuvânt al PNL Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult