Alegeri locale parțiale, în comuna Horea: Candidatul PNL, Nicola Marin, câștigător în două din șase secții de vot
Candidatul PNL la alegerile locale parțiale în comuna Horea, Nicola Marin, este câștigător în două dintre cele secții de vot, la Pătrăușești și Preluca, potrivit reprezentanților Biroului de Circumscripție Comunală.
Până la ora transmiterii acestei știri, 22.40, s-au numărat voturile din două secții de vot, în comuna Horea, județul Alba.
La secția de la Pătrușești s-au prezentat 99 de alegători, dintre cei 139 înscriși pe liste, Nicola Marin (PNL), fiind votat de 63 de alegători, Florin Neag (PSD) de 35 de localnici, în vreme ce Ispas Mateș (PMP) a primit un singur vot.
La secția din localitatea Preluca s-au prezentat 58 dintre cei 63 de alegători înscriși pe liste. Marin Nicola a primit 44 de voturi, în vreme ce Florin Neag a fost votat de 14 cetățeni. Niciun localnic nu a votat cu Ispas Mateș, 4 voturi fiind astfel considerate nule.
Prezența la vot în comuna Horea a fost de 77,32%, a doua cea mai mare din țară, după cea din județul Sălaj, potrivit Autorității Electorale Permanente. La Horea au votat 1.316 de persoane, din cei 1.702 așteptați la urne.
Horenii au fost așteptați să voteze în cele șase secții amenajate în satele Horea, Trifești, Giurgiuț, Mătișești, Pătrăușești și Preluca. Cel mai mare număr de alegători, respectiv 632, sunt așteptați la urne la secția nr. 270, din Horea, iar cei mai puțini, 63, la secția nr. 275, din Preluca.
În comuna Horea din Munții Apuseni se organizează alegeri după ce Corneliu Olar, ales primar în iunie 2016, a demisionat în luna decembrie când a obținut un mandat de deputat.
În cursă pentru primărie s-au înscris Nicola Marin (PNL), viceprimar cu atribuții de primar, Florin Neag (PSD), susținut de ALDE și Ispas Mateș (PMP).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]