Ştirea zilei

Alegeri CM Alba: 10 februarie, ultima zi de depunere a candidaturile pentru posturile de conducere ale Colegiului Medicilor Alba. Calendar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Alegeri CM Alba: 10 februarie, ultima zi de depunere a candidaturile pentru posturile de conducere ale Colegiului Medicilor Alba. Calendar

În luna martie a acestui an se vor desfășura alegerile locale organizate de către Colegiul Medicilor Alba. Turul I al alegerilor se va desfășura în perioada 1-3 martie 2020, între orele 8.00-20.00, la sediul colegiului.

În situația în care participarea la vot nu atinge cvorumul de două treimi din membrii cu drept de vot, se va organiza turul II. Turul al II-lea al alegerilor se va desfășura în perioada 13-15 martie 2020, între orele 8.00-20.00, la sediul colegiului. Alegerile sunt organizate pentru desemnarea membrilor consiliului colegiului Alba; reprezentanţilor în Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor din România și a membrilor comisiei de cenzori.

Depunerea candidaturilor pentru calitatea de membru al organelor prevăzute mai sus se face personal, la secretariatul colegiului, în perioada 1 – 10 februarie 2020. Dreptul de a alege şi de a fi ales se poate exercita numai în cadrul colegiului medicilor teritorial al cărui membru este medicul respectiv. Toate mandatele vor avea o durată de 4 ani. O persoană poate candida atât pe lista membrilor consiliului local, cât şi pe aceea a reprezentanţilor în Adunarea generală naţională a Colegiului Medicilor din România.

Nu se poate candida concomitent pentru mandatele menționate mai sus şi pentru mandatul de membru în comisia de cenzori. Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale CMR, atât la nivel naţional, cât şi teritorial, medicii care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, respectiv al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul CNAS, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.

Campania electorală se încheie cu 48 de ore înainte de începerea procesului de votare. Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Alba este alcătuit în prezent din: preşedinte – dr. Susan Ioan, vicepreşedinți: dr. Vesa Mădălina, dr. Busuioc Florin, dr. Pițu Flaviu și secretar: dr. Danciu Lăcrămioara Elena. Persoanele desemnate ca reprezentanți în Adunarea Generală Națională, în ordinea numărului de voturi obținute sunt titularii: dr. Susan Ioan, dr. Rău Marcela, dr. Dulău Elena, dr. Varmaga Voichița și supleanții: dr. Crainic Silviu, dr. Crăciun Carmen, dr. Ghigolea Bogdan. Nicoleta IDITA – TOMUȚA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Sera de plante exotice din Alba Iulia: Nea Nelu crește banane, portocale și papaya la -10 grade Celsius: „Fiecare are nevoie de atenție”. Pasiunea îl costă și 1.000 lei pe lună

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sera de plante exotice din Alba Iulia: Nea Nelu crește banane, portocale și papaya la -10 grade Celsius: „Fiecare are nevoie de atenție”. Pasiunea îl costă și 1.000 lei pe lună O seră de 40 de metri pătrați se află în Alba Iulia, în zona Cetatea Alba Carolina, unde Nea Nelu crește banane, portocale, papaya […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | O tânără moață, vis implinit după finalizarea studiilor: A ajuns polițistă chiar în locurile natale

Ioana Oprean

Publicat

în

O tânără moață, vis implinit după finalizarea studiilor: A ajuns polițistă chiar în locurile natale Născută și crescută în inima Munților Apuseni, la Vadu Moților, Anamaria și-a dorit încă de mică să devină polițistă.  A urmat cursurile Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, pe care le-a absolvit în 2023.  După finalizarea studiilor, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Angajații de la Fabrica de Arme Cugir, în grevă japoneză: ,,Nu va înceta până când nu vom avea o întrevedere sau un răspuns din partea administrației”. Revendicările cerute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Angajații de la Fabrica de Arme Cugir, în grevă japoneză: ,,Nu va înceta până când nu vom avea o întrevedere sau un răspuns din partea administrației”. Revendicările cerute Angajații de la Fabrica de Arme Cugir au început astăzi, marți, 13 ianuarie, o grevă japoneză. Muncitorii doresc să obțină trei revendicări odată cu reluarea negocierilor pentru […]

Citește mai mult