Albaiulieni sancționați de jandarmi pentru că nu și-au supravegheat caii
Doi proprietari de cai din Alba Iulia au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi deoarece nu şi-au supravegheat animalele, iar acestea au păscut lucerna unui vecin.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Alba, “prezenţa animalelor a fost semnalată la 112 chiar de administratorul câmpului cultivat cu lucernă, iar în ajutorul acestuia a plecat un echipaj de jandarmerie. Jandarmii au identificat proprietarii animalelor şi le-au explicat că, potrivit prevederilor legale, au obligaţia de a-şi supraveghea animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru persoane sau bunuri.
Unul dintre aceştia – V.G. (70 de ani) – şi-a recunoscut fapta şi, aflat la prima abatere de acest fel, a fost sancţionat cu avertisment scris. Celălalt – B.I. (28 de ani) – care, din spusele martorilor, se pare ca şi-a făcut un obicei din a-şi lăsa animalele libere pe proprietăţile altora, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 100 de lei.
Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc faptul că pentru “lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri ” sancţiunea contravenţională poate fi amenda cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Totodată, aducem în atenţie că, în cazul constatării unui prejudiciu provocat de animale, în sarcina proprietarului acestora se poate reţine repararea pagubei produse.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]
Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă
Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun
Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]