Alba Mall: Programul Târgului ALEA 2012
Târgul ALEA 2012, la Alba Mall. În cadrul evenimentului vor avea loc expoziţii de instalaţii eoliene, panouri solare, pompe de căldură, turbine pentru microhidrocentrale, centrale termice pentru biomasă şi multe alte aplicaţii legate de energia obţinută din surse regenerabile pentru a facilita publicului din judeţ o legătură directă cu tehnologiile legate de acest domeniu.
În perioada 28-29 septembrie 2012, la Alba Mall, se va defăşura cea de-a cincea ediţie a Târgului ”ALEA 2012. Târg de echipamente şi servicii complete”. Expoziţia va fi amenajată în holul central al mall-ului şi pe galeriile adiacente.
Deschiderea târgului are loc vineri dimineaţă, de la ora 10,00 iar expoziţiile vor putea fi vizitate până la ora 20,00. De asemenea, sâmbătă, târgul va fi deschis până la pra 19,00. Organizatorii au pregătit mai multe surprize: un spectacol pentru copii, o tombolă cu premii importante şi o întâlnire cu inventatorii români, printre care şi Iustin Capră, unul dintre ultimii colaboratori ai lui Henri Coandă.
„Târgul reprezintă un pas important către dezvoltarea pieţei locale în domeniul aplicaţiilor la scară mică vizând energia din surse regenerabile şi interesează atât publicul larg cât şi firmele şi instituţiile, potenţiali utilizatori de astfel de sisteme. Un element de atracţie a fost anii trecuţi (şi va fi şi în acest an) un salon dedicat inventatorilor coordonat de Iustin Capră. Din acest an, salonul poartă numele de ”EcoInventica” şi va reuni inventatori români care vor avea ocazia să îşi prezinte creaţiile axate pe eficienţa energetică şi alte domenii conexe domeniului energiei” a transmis Florin Andronescu, directorul Agenţiei Locale a Energiei Alba.
Tot în cadrul târgului, ADR CENTRU organizează, în parteneriat cu ALEA, cursul inovativ cu tema: „Soluţii inteligente pentru iluminatul public şi transport urban durabil”. Evenimentul va avea loc în data de 28 septembrie 2012 începând cu ora 10.00 la Mall Alba, sala “BallRoom” şi se înscrie în activitatea celor două organizaţii de susţinere a primăriilor care au aderat la Convenţia Primarilor, în elaborarea Planurilor de Acţiune pentru Energie Durabilă. La curs vor participa experţi şi inventatori români care vor prezenta idei practice, tehnologii şi soluţii pentru reducerea consumului de energie şi a emisiilor de CO2 în cele două domenii care fac subiectul cursului: iluminat public şi transport urban durabil.
Evenimentul este organizat de Agenţia Locală a Energiei Alba şi Consiliul Judeţean Alba.
Programul târgului ALEA 2012
Vineri – 28 septembrie 2012
Ora 10.00 – Deschiderea oficială a târgului
Ora 10.30 – Vizitarea standurilor
Ora 11.00 – Seminar ” Soluţii inteligente pentru iluminatul public şi transport urban durabil”– organizator ADR ”Centru” şi ALEA
Ora de inventică – întâlnire între inventatori români şi elevii unor licee din Alba Iulia
Finalul primei zile a târgului
Sâmbătă – 29 septembrie 2012
– vizitare standuri
– Eco-spectacol pentru copii – participă grădinţe din municipiul Alba Iulia
– Tombolă cu premii importante oferite de expozanţi
– Închiderea târgului
Vă prezentăm mai jos imagini de la ediţia din 2011 a Târgului ALEA:
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO-ȘTIREA TA | Starea jalnică a unui drum județean din Alba i-a scos din sărite pe localnici: „Drumul Iadului s-a umplut de draci”
FOTO-ȘTIREA TA | Starea jalnică a unui drum județean din Alba i-a scos din sărite pe localnici: „Drumul Iadului s-a umplut de draci” Jurnalistul Iosif Gligor descrie într-o postare în mediul online starea jalnică a Drumului Județean 705 din Alba, care leagă Zlatna de Almașu Mare și ajunge până la limita cu județul Hunedoara. Starea […]
De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult
De la ce provine dependența de mâncare. Medic nutriționist: Nu este vina voastră, industria alimentară apelează la strategii de producție care ne fac să consumăm mai mult Dependența de mâncare își are originea în produsele ultraprocesate, create în adevărate „laboratoare de chimie” pentru a fi greu de refuzat, prin combinații hipercalorice de sare, zahăr și […]
5 februarie: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei
5 februarie: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei În data de 5 februarie 1867, pe fondul unor înfrângeri militare în faţa francezilor, prusacilor şi piemontezilor, dar şi pe baza frământărilor naţionale din cadrul Imperiului Habsburgic, se ajunge la un compromis între Viena şi […]