Curier Județean

Alba, județul în care femeile au uitat să nască normal: Cezarienele au ”BĂTUT” numărul nașterilor naturale, în ultimii 2 ani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

O situație îngrijorătoare și deloc la modă în țările civilizate se perpetuează și pare să ia chiar amploare în România. În județul Alba, în ultimii 2 ani numărul nașterilor prin cezariană a depășit numărul nașterilor produse pe cale naturală.

O modă născută după anii 1990 – cezariana, a început să fie tot mai preferată de românce și din ce în ce mai girată de medici și îngăduită de sistemul sanitar românesc. Astfel s-a ajuns ca în ultimii ani România să tot urce, până pe primul loc, în topul țărilor din Uniunea Europeană cu un procent foarte ridicat de nașteri prin cezariană.

Deși este o procedură care ar trebui aplicată doar în situații excepționale, când viața mamei sau/și a copilului este realmente pusă în pericol, cezariana este practicată cu mare lejeritate în România și inclusiv în județul Alba. De altfel, într-un top al județelor, Alba se situează printre campioanele nașterilor prin cezariană.

Potrivit datelor transmise de DSP Alba, în Alba, în 2017 s-au înregistrat în total 2.266 de nașteri, iar în anul 2018 – 2.234 de nașteri. Majoritatea nașterilor au avut loc în cadrul Secției de obstetrică-ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, unde profesează 9 medici. În 2017, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia s-au înregistrat 1.172 de nașteri, dintre care 620 prin cezariană și 522 pe cale naturală, în vreme ce în anul 2018 au fost înregistrate 1.140 de nașteri, dintre care 612 prin cezariană și 528 pe cale naturală.

Adică mai mult de jumătate din femeile care au născut la Spitalul Județean Alba Iulia au născut prin cezariană! O situație și mai îngrijorătoare s-a înregistrat la Spitalul Municipal Sebeș.

Potrivit datelor furnizate de conducerea unității spitalicești, aici, în 2017, 484 au avut loc prin cezariană și doar 164 pe cale naturală. În 2018 trendul s-a menținut la Spitalul din Sebeș: 335 de cezariene și doar 149 de nașteri naturale din totalul de 484 de nașteri. Aici activează 3 medici specialiști în obstetrică-ginecologie. În schimb, la Spitalul municipal Blaj, unde activează 2 medici ginecologi, cezarienele sunt ținute cât de cât sub control: 104 intervenții de acest fel au avut loc în 2017 din totalul de 318 nașteri și 96 cezariene înregistrate în 2018 din totalul de 309 nașteri.

Numărul nașterilor prin cezariană a explodat după Revoluție: 7,2% în 1990, 40% în 2017

Există o mare discrepanță între România și multe dintre celelalte țări europene în ceea ce priveşte naşterile prin cezariană. Spre exemplu, în Marea Britanie doar un sfert din femei nasc prin cezariană, în vreme ce Suedia se laudă cu doar 17% dintre naşteri prin cezariană.

În România s-a înregistrat însă cea mai mare creştere a proporţiei de cezariene, țara noastră ajungând pe primul loc în Europa din acest punct de vedere. Conform unui studiu publicat în revista ştiinţifică PLoS, nicio țară din Europa nu are mai multe cezariene decât noi. În lume, doar patru țări, Republica Dominicană, Brazilia, Egipt și Turcia, au peste 50% cezariene. România e în primele 10 din cele aproximativ 200 de țări ale Globului, țara noastră având o rată a cezarienelor de 36%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sonia Munthiu, de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Română: Locul 1 pe județ și calificare la faza națională Sonia Maria Munthiu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Mai […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | 13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

13 dansatoare și 2 instructori de aur: Formația de tineret „Apulum Dance” a Școlii de Dans modern Chirilă din Alba Iulia, calificată la etapa internațională a concursului „Dance Star” La sfârșitul săptămânii trecute, în București s-a desfășurat etapa națională de calificare a prestigiosului concurs de dans modern „Dance Star”. Prezentă pentru prima dată la această […]

Citește mai mult

Curier Județean

RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

RAȚIONALIZARE a consumului de apă într-o comună de munte din Alba: De ce este necesară măsura Primăria unei comune de munte din Alba a făcut apel la cetățeni să raționalizeze consumul de apă în următoarea perioadă. „Datorită unor lucrări de mentenanță programate în cadrul companiei Hidroelectrica, la stațiile din zona noastră debitul de apă destinat […]

Citește mai mult