„Alba Iulia are o bază temeinică peste care se poate construi un oraş fabulos!”

Interviu cu celebrul arhitect danez Jan GEHL, promotorul ideii de „umanizare” şi „însănătoşire” a oraşelor

– Domnule Gehl, sunteţi vestit în lumea arhitecţilor şi nu numai, ca omul care integrează umanitatea în planificarea urbană, în designul urban. De la apariţia lor, oraşele au fost construite de oameni, pentru oameni. În ce constă dezumanizarea împotriva căreia luptați?
– Încă din perioada anilor ‘60, s-au manifestat două forțe majore, dominante în planificarea urbană: una a modalității moderne de a construi orașe și de a aborda arhitectura, iar cealaltă a invaziei autoturismelor care au început să domine complet planificarea urbană până în măsura în care, în multe locuri, se consideră că principalul scop al planificării urbane este să facă mașinile fericite și să asigure spațiu pentru cât mai multe dintre ele. Sigur, dacă voi aveți alte idei despre cum ar trebui să fie un oraș bun pentru oameni, atunci vă puteți opune atât arhitecților, care sunt atât de încântați de ideile moderniste, cât și inginerilor de trafic și politicienilor conservatori, dar și cetățenilor care tocmai au cumpărat o mașină și sunt gata să o folosească; apoi, mai vine și acest individ să spună că poate nu este cel mai inteligent lucru ca în orașe să avem tot mai multe mașini…

– Care sunt trăsăturile cheie pe care trebuie să le îndeplinească un oraş, pentru a fi considerat „pentru oameni”?
– De-a lungul anilor, am studiat foarte mult această întrebare, despre ce le place oamenilor în orașe, și acord atenţie mai ales modului în care folosim spațiile publice, felului în care utilizăm străzile, piețele și parcurile, deoarece tocmai acelea sunt locurile întâlnirilor în oraș. Orașul a fost de-a lungul istoriei un important loc al întâlnirii pentru cetățeni și, deși în prezent avem internet și telefoane, acesta continuă să fie un foarte important loc de întâlnire, unde îți întâlnești concetățenii față în față și ai posibilitatea să afli ce se petrece în societate, evenimentele importante și așa mai departe. Și tocmai acest aspect, al orașului ca loc al întâlnirilor, a fost cel confiscat timp de mulți ani de planificarea modernă și cea orientată spre autoturisme, care au făcut în așa fel încât oamenii să nu mai iasă în oraș, neavând astfel posibilitatea să își întâlnească concetățenii. Este un lucru foarte interesant de observat că de câte ori avem un dictator, primul lucru pe care acesta obișnuiește să-l facă este să solicite ca oamenilor să le fie îngrădită libertatea de a se întâlni pe străzi, să vorbească în grupuri mai mari de două sau trei persoane. Și, de asemenea, este interesant să afli că, după decesul lui Franco în Spania, trecându-se de la dictatura militară la democrație, primul lucru făcut în Barcelona a fost acela de a se construi două sute de piețe și parcuri pentru sărbătorirea faptului că oamenii îşi redobândiseră libertatea de a se întâlni și discuta din nou cu concetățenii în forumul public. Deci, totul se rezumă la întâlnirea cu alţi oameni. În inimile oamenilor este adânc înrădăcinată ideea că sunt ființe sociale, care nu supraviețuiesc prea mult timp dacă nu se află în contact cu alți oameni. Orașul a asigurat întotdeauna acest tip de contact la un nivel scăzut, dar foarte popular, în aşa fel încât prezența altor oameni din oraș să fie cea mai importantă atracție dintre toate. Dacă prezinți cuiva imagini cu orașe în care nu apar oameni și altele cu orașe populate, oricine ar spune că preferă imaginile cu oameni în peisaj celor cu decor pustiu. Decorul pustiu este un semn că ceva este în neregulă și îți pui întrebarea: de ce toți ceilalți au plecat? Probabil pentru că este un loc nesigur sau nepotrivit. Iar în cazul celeilalte imagini, motivul pentru care sunt prezenţi atât de mulți oameni este pentru că reprezintă un loc bun. Așadar, oamenii fiind atracţia principală, am fost foarte interesat de subiectul întâlnirii dintre aceştia. Problema este că mulți ani s-a ignorat posibilitatea întâlnirilor dintre oameni în cadrul orașului și doar s-a continuat construirea de clădiri care îi făceau fericiți pe dezvoltatori şi construcția de drumuri care făceau fericite mașinile și nimeni nu se îngrijea de oameni. Însă noi putem face mai mult și, în prezent, din ce în ce mai multe orașe se îndreaptă spre identificarea modalităților de a-i invita pe oameni să-şi utilizeze orașele.

– Ne vorbeați de faptul că tot mai multe orașe, tot mai multe administrații pun oamenii în centrul preocupărilor lor, abandonând ideea de a îmbunătăți  traficul prin lărgirea străzilor. În cariera dumneavoastră aţi reuşit să convingeţi multe administrații să facă acest lucru. Întrebarea este cât a fost de greu, care a fost obstacolul cel mai greu de depăşit în acest demers?
– Consider că este foarte ușor să atragi atenția asupra acestor măsuri ignorate mult timp, prin care să se ţină cont de latura umană în planificarea urbană. Sunt foarte ușor de înţeles de către oamenii obișnuiți, încă din momentul când le arăți imagini cu ceea ce s-a realizat, faţă de ceea ce ar fi putut să fie făcut sau s-ar putea face în viitor. Marea majoritate a oamenilor ar spune imediat că ar prefera așa ceva. Și, bineînțeles, când oamenii în general încep să întrebe despre aceste lucruri, atunci oamenii politici, pe care cândva era cel mai dificil să îi faci să asculte, vor fi determinaţi să-și schimbe maniera de abordare. Și, de fapt, mulți urbaniști și arhitecți puteau fi percepuți ca aroganți când venea vorba despre astfel de lucruri, deoarece chiar și acum mai persistă ideea că dacă un lucru arată interesant, atunci trebuie să fie și bun, dar lucrurile nu stau chiar așa. Prin urmare, dezvoltatorii, urbaniștii, arhitecții și inginerii de trafic nu au fost prea încântați de astfel de măsuri în orașe, însă în cazul oamenilor obișnuiți, încă din momentul în care li se prezintă și demonstrează o practică alternativă – și am realizat cercetări în acest sens, dovedind că sunt măsuri foarte importante și că se pot realiza – am observat că treptat-treptat și într-un ritm tot mai alert, optica li se schimbă şi încep să ceară cu insistență ca orașele lor să fie tot mai atractive pentru locuit, cu o calitate ameliorată pentru oameni.

– Ştim că aţi vizitat Alba Iulia, aşa că este firesc să vă întreb cât de departe sau de aproape este orașul nostru de ideea oraşului pentru oameni, a oraşului sănătos, a orașului locuibil pe care o promovaţi?
– Văd în Alba Iulia multe dintre lucrurile care se pot vedea în orașele din întreaga lume, care pentru mulți ani au fost realizate conform planurilor moderniste, din perspectiva planificării traficului ca principală preocupare. Așadar, multe dintre aceste aspecte pot fi văzute și aici, dar am observat și o structură urbană extraordinară cu anumite calități, mai ales în preajma și interiorul Cetății, în piața centrală a Albei Iulia. Prin urmare, observ că există o bază temeinică peste care se poate construi un oraș fabulos, dar mai văd necesară și o unealtă de igienizare care să curețe puţin în urma fluxului intens de automobile, astfel încât să dobândim o balanță mai bună a necesităților oamenilor și necesităților traficului. Din câte am putut remarca, orașul dvs. nu este atât de departe față de altele, deoarece baza, structura urbană prezintă multe, multe calități și multe orașe din lume v-ar invidia, dorindu-și să dispună de calități similare de la care să pornească.

– Dacă ar fi să luați o decizie, care ar fi principalul lucru pe care l-ați schimba acum pentru binele locuitorilor din Alba Iulia?
– Cred că o astfel de întrebare este ca aceea adresată unui medic chiar în momentul când  intră pe ușă, zărind pacientul aflat pe canapea: ce putem face în privința acestui pacient, doctore? Și aș răspunde că este necesar să consult pacientul, pentru a afla mai multe informații legate de situația sa, care sunt provocările, care este potențialul, care sunt problemele. Prin urmare, pentru a realiza acest lucru, în toate orașele în care am fost implicat, am realizat o cercetare pentru a afla cum este utilizat în prezent oraşul de către oameni și ce fel de spații sunt disponibile, cum sunt acestea interconectate, unde există probleme, care sunt posibilitățile și apoi, pe baza acestora, poți realiza o diagnoză, ca mai apoi să trasezi un remediu și să prescrii un medicament. Așadar, este un proces ce nu se rezumă la a face un lucru sau altul.

– Se spune că arhitectura este nu numai o expresie a culturii materiale, ci şi a celei spirituale. Ați călătorit mult în lume, și în est, și în vest, și vreau să vă întreb dacă puteți, bazându-vă pe observaţiile dumneavoastră de arhitect, să extrageţi diferenţe definitorii între orașele din Vestul Europei și cele din Estul Europei?
– Cu siguranță, principala diferență dintre Europa de Est și cea de Vest este excesul deținerii de automobile care s-a petrecut aici mult mai târziu în comparație cu partea occidentală. În Europa de Vest, am avut la dispoziție 50-60 de ani pentru a ne acomoda cu ideea de automobil și a descoperi care sunt avantajele și dezavantajele acestuia, să planificăm un echilibru adecvat între mașină și celelalte utilizări ale orașului. În Estul Europei ați avut la dispoziție doar 25 de ani pentru a intra în posesia unui automobil și, de fapt, ceea ce s-a dezvoltat a fost o așa-zisă ”foamete” a însușirii unei mașini, iar în prezent se manifestă un sentiment de ”iubire” față de aceasta, un atașament puternic față de un lucru bun. De altfel, ați dobândit acces la multe alte lucruri bune într-un ritm rapid şi această ”iubire” v-a copleșit. Astfel, acum, în multe țări din Estul Europei dețineți mai multe mașini decât avem noi în Suedia, Danemarca sau Norvegia, doar ca să menționez câteva, deoarece la noi procesul a fost mai lent și am reuşit să învățăm de cât de multe avem nevoie cu adevărat. Doar după un anumit timp reuşeşti să treci peste simbolistica unui statut social, realizând că reprezintă doar un instrument practic, dar scump pentru a fi considerat „smart”. Apoi a fost dezvoltat și transportul public în comun și sistemele dedicate bicicletelor, astfel încât aveți o opțiune mai bună a variantelor de mobilitate. Așadar, chiar văd că o mare diferență, în prezent, este că ne aflăm la finalul ”iubirii” noastre faţă de mașină. În multe țări din vest, această idilă a luat sfârșit și am început să o privim ca pe o veche relație matrimonială, în care fiind căsătorit de o bună bucată de vreme, ajungi să-ți găsești propria cale, fără a mai comite lucruri prostești.

– Vă mulţumesc.
A consemnat Anca DINICĂ
Foto: Romulus OPRIȘCAN

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI