Politică Administrație

AJPIS Alba: În luna iulie au scăzut cheltuielile cu alocațiile de plasament și cele pentru susținerea familiei

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

ajpis albaAgenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba (AJPIS) efectuează în fiecare lună analize asupra numărului de beneficiari și a sumelor plătite categoriilor de persoane care beneficiază de diverse subvenții din partea statului.

Directorul AJPIS Alba, Flaviu Cozuc, a solicitat ca aceste analize să fie efectuate în comparație cu cifrele de anul trecut, pentru a avea o imagine clară asupra modului în care evoluează situația, atât în ceea ce privește numărul beneficiarilor, cât și în privința banilor care se alocă de la bugetul de stat pentru plățile lunare.

Conform datelor valabile la sfârșitul lunii iulie 2013, se constată o scădere cu 13,07% a sumelor plătite pentru alocațiile de plasament față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, aceste sume au scăzut doar în ultima lună cu 1%, astfel că statul cheltuiește tot mai puțin cu alocațiile de plasament.

În opinia directorului AJPIS Alba, ”scăderea plăților efectuate pentru alocațiile de care beneficiază copiii aflați în plasamentul asistenților maternali este influențată cel mai probabil de cauze naturale, respectiv de faptul că unii dintre copii fie au fost înfiați, fie au revenit în sistem sau în propriile familii”.

O scădere considerabilă se constată și în ceea ce privește plățile aferente alocațiilor pentru susținerea familiei. În ultimul an, sumele plătite au scăzut cu 20,66%, iar în ultima lună, scăderea plăților a depășit 2 procente.

Această situație este cauzată de modificarea condițiilor de eligibilitate stabilite prin HGR nr. 50/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. În același context, numărul beneficiarilor de alocații pentru susținerea familiei a scăzut și el cu peste 24%”, a precizat directorul Flaviu Cozuc.

Plățile aferente stimulentului de inserție au crescut cu 107,66% față de luna iulie a anului 2012 și cu peste 6% în ultima lună, ceea ce confirmă preferința tot mai accentuată a părinților de a renunța la concediul de îngrijire a copilului pentru revenirea la locul de muncă.

Plățile pentru alocațiile de stat pentru copii au crescut față de anul trecut, dar într-un procent nesemnificativ, de 0,23%. Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut cu 2,13%, dar sumele plătite sunt 5,14% cu mai mari față de luna iunie a anului trecut, din cauza faptului că a fost majorat cuantumul lunar al venitului minim garantat.

În ceea ce privește indemnizațiile de handicap, AJPIS Alba a plătit sume cu circa 1% mai mici față de 2012 și cu 10,82% mai mari în cazul subvențiilor acordate asociațiilor și fundațiilor. Nu în ultimul rând, cheltuielile de funcționare și programe de interes național au fost cu 10,43% mai mari în comparație cu cele efectuate în luna iulie a anului 2012.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult