Adrian Negrescu, analist economic: ,,Din fiecare 100 de lei profit, statul ia 29,44 de lei. Și la acești bani, investitorul nu capătă nici pensie, nici asigurare de sănătate”

Adrian Negrescu, analist economic: ,,Din fiecare 100 de lei profit, statul ia 29,44 de lei. Și la acești bani, investitorul nu capătă nici pensie, nici asigurare de sănătate”

Analistul economic Adrian Negrescu atrage atenția asupra efectelor pe care le-ar putea avea majorarea taxelor pe capital.

Acesta susține că România are deja o taxare ridicată a capitalului, iar o nouă creștere a impozitelor ar putea afecta în special antreprenorii și investițiile.

Textul integral scris de analistul economic Adrian Negrescu este următorul: 

M-am uitat în ultimele zile la tv și am constatat cu ,,atenție și îngrijorare’’ cum unii politicieni au luat de bună varianta propusă de dl. Hossu care a găsit soluția miraculoasă pentru a crește salariile bugetarilor – majorarea impozitelor pe capital.

Cred că sunt necesare câteva precizări, cu dedicație pentru politicienii care cred în ideea că ,,babuinii” plătesc prea puțin la stat și trebuie taxați suplimentar. Afirmația domnului Hossu cum că „profitul e taxat cu 16%, mult mai puțin decât încasează statul de la un muncitor”, pune alături două lucruri care nu se pot compara direct. Când urmărești cu adevărat cifrele, imaginea e alta decât cea sugerată de liderul sindical.

Pe partea investitorului, un profit realizat de o firmă e taxat mai întâi cu 16% impozit pe profit. Dacă banii rămași sunt distribuiți ca dividende către acționari, se aplică încă un impozit de 16%, cotă care a crescut de la 5 la 8, la 10% şi apoi la 16% prin Legea 141/2025. Practic, din fiecare 100 de lei profit, statul ia prin cele două impozite succesive aproape 29,44 de lei. Și la acești bani, investitorul nu capătă nici pensie, nici asigurare de sănătate — dacă vrea aceste beneficii, trebuie să plătească separat, ca orice altă persoană.

Pe partea angajatului, lucrurile stau diferit: din salariul brut se rețin 25% pentru pensie (CAS) și 10% pentru sănătate (CASS), iar impozitul pe venit de 10% se aplică doar la ce rămâne după scăderea acestor două contribuții, ceea ce înseamnă, în termeni reali, circa 6,5% din salariul brut. Peste toate acestea, angajatorul mai plătește separat 2,25% din brut către stat (CAM), o sumă care nu apare pe fluturașul de salariu, dar care mărește costul real al angajării.

Așadar, atunci când dl. Hossu compară 16% (doar impozitul pe profit, fără dividende) cu ce plătește angajatul, el ia în calcul doar o bucată din poza reală de fiecare parte. Dacă punem alături tot ce plătește un investitor pentru a scoate banii din firmă (29,44%, fără nicio protecție socială inclusă) cu tot ce plătește un angajat pentru salariul său (CAS, CASS și impozit, care împreună consumă o parte foarte mare din costul total al muncii, așa cum arătăm mai jos), diferența e mult mai mică decât lasă el să se înțeleagă — iar capitalul ajunge, de fapt, taxat comparabil sau chiar mai aspru, doar că fără beneficiile sociale pe care le are un salariat.

Ca să înțelegem mai bine contextul, merită spus că, potrivit celor mai recente date Eurostat, România ocupă primul loc în întreaga Uniune Europeană la capitolul taxare a salariilor: statul ia 41,5% din salariul brut al unui angajat, față de o medie europeană de doar 29,1%. Practic, pentru un salariu brut de 10.000 de lei, angajatul primește în mână circa 5.800 de lei, restul de 4.200 de lei mergând direct la buget.

Comparația cu vecinii arată clar unde se situează România. În Bulgaria, impozitul pe profit e de doar 10%, iar cel pe dividende de 5%, ceea ce înseamnă că, per total, un investitor bulgar plătește aproximativ 14,5% din profit ca să-l scoată din firmă — cea mai mică taxare din regiune atât pe capital, cât și pe muncă, unde statul ia doar 22,4% din salariul brut.

În Ungaria, impozitul pe profit este de 9%, cel mai mic din întreaga Uniune Europeană, iar cel pe dividende e de 15%; taxa cumulată pe capital ajunge astfel la circa 22,65%. Pe partea de muncă, statul ungar ia 33,5% din salariul brut, cu opt puncte procentuale mai puțin decât în România.

În Polonia, impozitul pe profit este de 19% (redus la 9% pentru firmele mici), iar cel pe dividende tot de 19%, ceea ce duce taxarea cumulată a capitalului la aproximativ 34,39% — mai aproape de nivelul românesc și chiar peste el. În schimb, taxarea muncii în Polonia este de circa 35% din costul salarial total (conform datelor OECD pentru 2025), semnificativ mai puțin decât cei 41,5% din România.

Punând cap la cap aceste cifre, observăm ceva important: România este singura dintre cele patru țări unde taxarea muncii depășește taxarea capitalului distribuit ca dividend.

Peste tot în vecinătate, fie capitalul e taxat mai mult decât la noi (Polonia), fie ambele componente sunt taxate mai puțin (Bulgaria, Ungaria), dar nicăieri angajatul nu duce o povară mai mare decât investitorul, așa cum se întâmplă la noi. Acest lucru contrazice frontal ideea transmisă de Hossu.

Creșterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, chiar din 2026, vine peste un impozit pe profit deja existent de 16% și peste cea mai mare taxare a muncii din toată Uniunea Europeană. Efectele pe care le putem estima, plecând de la aceste cifre, sunt mai multe.

În primul rând, marja netă a antreprenorilor mici și mijlocii se erodează vizibil, mai ales în domenii precum serviciile sau consultanța, unde cheltuielile sunt reduse și profitul e taxat aproape în întregime prin cele două impozite succesive — profit și dividende — fără să mai punem la socoteală TVA-ul, crescut la 21% din august 2025. În al doilea rând, apare un stimulent tot mai puternic pentru antreprenori fie să reinvestească profitul în firmă, ca să evite impozitul pe dividende, fie să ia în calcul mutarea capitalului către țări cu fiscalitate mai blândă, cum sunt Bulgaria sau Ungaria.

În al treilea rând, se creează un dezechilibru investițional în regiune: la un profit egal, un investitor plătește cu aproximativ 15 puncte procentuale mai mult în România decât în Bulgaria pentru a scoate banii din firmă — un motiv concret pentru care investițiile noi tind, tot mai des, să ocolească România în favoarea vecinilor cu fiscalitate mai stabilă și mai previzibilă pe capital.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News