Rămâi conectat

Actualitate

ADR Centru: Finanțări pentru integrarea romilor

Ioana Oprean

Publicat

în

  • O prioritate pentru viitoarea perioadă de programare financiară 2014-2020

Foto romiComisia Europeană face apel la statele membre UE, pentru a-și îndeplini angajamentele în vederea asigurării egalității de șanse și pentru o mai bună integrare economică și socială a celor 10-12 milioane de romi din Europa.

Statele membre ale UE au la dispoziție doi ani pentru a pune în practică măsurile necesare pentru a se conforma recomandării Comisiei Europene. Acestea vor trebui să informeze anual Comisia cu privire la modul în care au pus în aplicare recomandarea. Pentru implementarea acestor măsuri, conform documentelor strategice emise de UE, se vor aloca și fonduri nerambursabile ce vor susține acțiunile statelor membre în atingerea obiectivelor UE.

Obiectivele UE de integrare a romilor vizează pentru următorii ani, stabilirea unui cadru de acțiune în patru domenii esențiale: accesul la educație, ocuparea unui loc de muncă, servicii medicale și locuințe. Pentru a intra în vigoare recomandarea Consiliului va trebui mai întâi să fie adoptată în unanimitate de statele membre în cadrul Consiliului și să primească avizul Parlamentului European. În ceea ce privește Comisia, aceasta va continua să evalueze, în propriile rapoarte intermediare din primăvara fiecărui an, progresele înregistrate de statele membre în privința situației romilor. Acest apel este o continuare a raportului intermediar al Comisiei emis în 2010, care arată că statele membre trebuie să își îmbunătățească procesul de punere în aplicare a strategiilor naționale de integrare a romilor.

Romii reprezintă cea mai mare şi mai vulnerabilă minoritate din Uniunea Europeană, comunitatea lor fiind în general marginalizată şi discriminată. Incluziunea romilor şi a altor categorii defavorizate în viața socială şi economică este necesară pentru a atinge obiectivele Strategiei UE 2020, proces ce presupune o schimbare de mentalități. Situaţia acestor comunităţi din Regiunea Centru este, în cele mai multe cazuri, mult mai precară decât ceea ce se reflectă prin valorile pe care le au indicatorii analizaţi la nivel de localitate. Pornind de aici, ne propunem să realizăm o analiză a situației romilor la nivel regional, care să furnizeze un cadru pentru o viitoare cercetare de teren, o anchetă care să ne dea unele repere privind nivelul de dezvoltare al acestor localități, eventual să identificăm soluții la nevoile romilor, pentru a putea să respectăm cadrul stabilit de UE”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Conform recensământului din 2011 în România, un număr de 619 mii de persoane s-au declarat de etnie Romă, însemnând 3,2% din populația țării. Conform unor aprecieri însă, procentul populației de etnie Roma ajunge la 8,32%, numărul minim al acestei comunități fiind estimat la 1,2 milioane, cel maxim la 2,5 milioane, cu o medie de 1,85 de milioane. Cea mai mare pondere a populației Roma se găseşte în Regiunea Centru, unde circa 111 mii persoane reprezintă 4,9% din totalul populației regiunii, urmată de Regiunea Nord-Vest, la polul opus situându-se Regiunea Nord-Est.

Prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Uniunea Europeană va aloca din bugetul următoarei perioade de programare financiară, fonduri nerambursabile pentru investiții în infrastructura sanitară și socială, necesare pentru îmbunătățirea accesului la servicii sanitare și sociale și reducerea inegalităților în materie de sănătate, cu o atenție specială acordată grupurilor marginalizate, precum romii și persoanele expuse riscului sărăciei. Conform propunerii privind Cadrului Strategic Comun, pentru perioada 2014-2020 vor mai fi alocate fonduri nerambursabile și pentru regenerarea fizică și economică a comunităților urbane și rurale defavorizate, inclusiv romii, pentru a reduce concentrația spațială a sărăciei, inclusiv promovarea unor planuri integrate în care locuințele sociale sunt însoțite în special de intervenții în domeniul educației, sănătății (inclusiv instalații sportive pentru rezidenți) și ocupării forței de muncă.

Propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului reprezintă primul instrument juridic al UE pentru incluziunea romilor. Propunerea ar recomanda statelor membre să adopte măsuri pozitive care să reducă decalajele dintre romi și restul populației. Pe baza comunicărilor anterioare, recomandarea propusă se axează pe cele patru domenii în care liderii UE s-au angajat să îndeplinească obiectivele comune pentru integrarea romilor prevăzute de cadrul UE, și anume: accesul la educație, ocuparea unui loc de muncă, servicii medicale și locuințe.

Pentru realizarea acțiunilor vizate, în recomandare se solicită statelor membre să aloce nu numai fonduri ale UE, ci și fonduri naționale, din sectorul privat și din sectorul terțiar destinate incluziunii romilor – un factor-cheie identificat de Comisie în evaluarea de anul trecut a strategiilor naționale ale statelor membre.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]

Citește mai mult

Actualitate

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole.  „Da, e vorba de un supliment important, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea