Admitere Liceu 2020: Ierarhia mediilor din Alba dupa rezultatele la Evaluarea Națională, etapa specială a fost PUBLICATĂ. Lista actualizată a mediilor
A fost publicată ierarhia mediilor generale de admitere, care s-a schimbat după etapa specială a Evaluării Naționale. Cei 195 de candidați prezenți la această sesiune specială au fost incluși și ei în clasamentele județene, astfel că în aproape toate județele ierarhia cunoscută înainte de această etapă specială s-a modificat.
Lista specializărilor pe liceele din Alba AICI
Lista liceelor din Alba AICI
Situația este una fără precedent, deoarece modificările au apărut în interviorul perioadei de completare a fișelor pentru înscrierea la admiterea computerizată, adică pe 4 iulie 2020.
„După finalizarea etapei speciale a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, astăzi, 4 iulie 2020, Comisia naţională de admitere retransmite către comisiile judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia judeţeană prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specifice.
Acest lucru atrage după sine și actualizarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a. Repartizarea computerizată se va desfășura în data de 10 iulie,” potrivit Ministerului Educației.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]
UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților
Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]
VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent
Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]